Iegar, Diana - Sárándi Tamás: Satu Mare. Amprentele trecutului (Satu Mare, 2009)

Introducere

PREFAŢĂ cărţi poştale ilustrate cu imagini din oraş, cele mai importante fiind Tipografia WeiszZoltán, magazinele de ilustrate aparţinând lui Weisz Izsák, Lővy M. şi Singer Nándor, atelierul fotografic Hollósi. Reprezen­tările fotografice popularizau, într-o manieră nemaiîntâlnită până atunci, toate acele aspecte care puteau constitui un motiv de mân­drie locală. Astfel, imagini ale oraşului au ajuns să fie prezente atât în casele sătmărenilor, cât şi în albumele unor oameni din alte părţi, originari din Satu Mare sau legaţi de aceste locuri prin amintirea unor călătorii. Asemenea timbrelor, cărţile poştale au devenit în scurt timp o preocupare răspândită în rândul colecţionarilor. Amatori de rarităţi, mulţi dintre aceştia deţin un număr impresionant de cărţi poştale emise în locuri dintre cele mai îndepărtate, punctele forte ale co­lecţiei reprezentându-le exemplarele cu tiraj redus. Pe lângă colecţii private, Muzeul Judeţean Satu Mare deţine un număr semnificativ de cărţi poştale, majoritatea ilustrate, cea mai mare parte a acesto­ra fiind achiziţionate de la diverşi colecţionari. Din nefericire, cărţile poştale vechi, ilustrate cu imagini din Satu Mare, au ajuns într-un număr relativ redus în colecţia muzeului. Dacă o parte a cărţilor poş­tale reprezentând Sătmarul, păstrate în colecţii private, au fost deja publicate în lucrări de prezentare a oraşului (A régi Szatmárnémeti. Válogatás Janitzky Pál fotó és képeslap gyűjteményéből / Satu Mare de odinioară. Selecţie din colecţia de fotografii şi cărţi poştale aparţi­nând lui Janitzky Pál, ed. Muhi Sándor, Satu Mare, 1995; Bura László, Szatmárnémeti kialakulása és fejlődése / Fondarea şi dezvoltarea oraşului Satu Mare, Satu Mare, 2002; Muhi Sándor, Szatmárnémeti. Városismertető / Satu Mare. Ghid de oraş, Satu Mare, 2003), cele din colecţia de istorie a Muzeului Judeţean Satu Mare nu au beneficiat încă de o asemenea modalitate de popularizare. Şansa s-a ivit odată cu desfăşurarea proiectului„Moştenire culturală ca factor de legătură transfrontalieră", derulat în cadrul programului Phare CBC România-6

Next

/
Thumbnails
Contents