Habersack, Sabine - Puşcaş, Vasile - Ciubotă, Viorel (szerk.): Democraţia in Europa centrală şi de Sud-Est - Aspiraţie şi realitate (Secolele XIX-XX) (Satu Mare, 2001)
Wolodimir Fenici: Transformarea relaţiilor stat - biserică în Ucaina în perioada totalitarismului (1938-1943, 1988-1989)
campania fanatică anti-religioasă, nici Brejnev, cu ateismul lui ştiinţific şi nici comuniştii dictatori din alte ţări. Redactorul publicaţiei periodice cu caracter social-religios “Omul şi lumea”, Victor Elinski, consideră că Uniunea sovietică, cu mai multă sau mai puţină consecvenţă, a realizat un alt model - “modelul despărţirii bisericii de stat în mod brutal şi antagonist”32. în politica de zi cu zi, acest model se concretiza în controlul total asupra oricărei activităţi religioase, ducând la îngrădirea aproape totală a vieţii religioase, represalii împotriva preoţilor din organizaţii religioase ilegale, mai apoi împotriva dizidenţilor religioşi, înfiinţarea unei infrastructuri puternice din rândul activiştilor de partid pentru desfiinţarea “superstiţiilor religioase” şi folosirea corporativă a ierarhiei bisericeşti a Bisericii Ortodoxe Ruse în politica externă a URSS. în literatura sovietică ateistă, în determinarea etapelor relaţiilor stat-biserică se folosea metoda progresiei geometrice: de la confruntare la mentalitate iar mai apoi la loialitate şi colaborare fixată de hotărârea soborului funciar al Bisericii Ortodoxe Ruse în 197133. Fiindcă doar aşa se putea “justifica” politica sistemului totalitar al statului referitor la biserică şi religie în general. După părerea noastră, modelul antagonist şi sângeros de despărţire a bisericii de stat a fost reprezentat cel mai bine între anii 1943-1989. Analiza politicii religioase sovietice a acestei perioade ne permite să definim două etape: pragmatică şi ideologică. Prima etapă cuprinde anii 1943-1960 iar a doua, anii 1960-1989. Această abordare cronologică se explică în felul următor: în primul rând, la 4 septembrie 1943, între biserică şi stat a fost încheiat un “tratat nesemnat de colaborare”, după ideea colonelului KGB, Gheorghi Karpov, care a şi condus consiliul special înfiinţat pentru el în problema Bisericii Ortodoxe Ruse; în al doilea rând, la 21 ianuarie 1960, “demiurgul pragmatic” al acestui tratat nesemnat de “modus vivendi” între stat şi biserică a fost înlocuit cu funcţionarul Secţiei agitaţiei şi propagandei al CC al PCUS, Volodimir Kuroyedov, care a început să pună în practică linia ideologică (confirmată de CC) privind desfăşurarea luptei antireligioase; în al treilea rând, la 25 octombrie 1989, cu ajutorul cuvintelor şefului Secţiei de informaţii a Ministerului de Externe, G. Gherasimov, Uniunea Sovietică a anunţat oficial renunţarea sa la “doctrina lui Brejnev”, adică la ideologia totalitară, iar în noiembrie Transformarea relaţiilor stat-biserică 32 Elenskey V., Restitutio in integrum. Religivno-suspilnv zmine v postkomunistechniv Evropi. în LIS, 1999, Nr. 7, p. 31. 33 Kurochkin P. K., Evolutzia religii v soczialisticskom obschestve. în Voprose nauchnoho ateizma, nr. 21, Moscow, 1977, p. 22-23. 79
