Habersack, Sabine - Puşcaş, Vasile - Ciubotă, Viorel (szerk.): Democraţia in Europa centrală şi de Sud-Est - Aspiraţie şi realitate (Secolele XIX-XX) (Satu Mare, 2001)
Camil Mureşan: Câteva consideraţii cu privire la evoluţia democratică în Centrul şi Sud-Estul Europei
Camil Mureşan evoluţiei căreia reformele practicate de Monarhie, în încercările de a-şi salva stabilitatea internă, au alternat între formulele federalistă şi centralistă, cu accent crescând pe cea dintâi. în sud-estul continentului componenţa etnică a statelor era precumpănitor unitară, pe câte un teritoriu relativ restrâns. Aceste două circumstanţe au favorizat naţionalismul - monocolor, exclusivist şi violent - conducând spre formula de organizare politică centralistă. Acolo unde pluralismul etnic a fost mai accentuat, mai inextricabil, el a fost corectat drastic prin strămutări de populaţie, voluntare ori silite, şi prin transferuri masive de proprietate de la musulmani la membrii noii etnii majoritare. Unde plurietnicitatea şi heteroconfesionalismul erau cu neputinţă de înlăturat prin asemenea metode, această realitate s-a căutat a fi depăşită prin crearea unei ideologii cultural-politice ca ilirismul sau iugoslavismul. Ambele erau convergente la teoria unităţii de origine, limbă şi neam a popoarelor din vestul Peninsulei balcanice, - teorie pe care se va construi viitoarea structură politică centralistă a statului iugoslav3. Libertăţile cetăţeneşti, proclamate formal pretutindeni, au avut printre consecinţele lor apariţia fenomenului de opinie publică şi a partidelor politice, reprezentative - teoretic - pentru curentele din cadrul acesteia. în întreg spaţiul central şi sud-est european partidele s-au modelat după clasica polarizare liberal-conservatoare, cel puţin ca platformă de bază. Aceste doctrine nu au avut însă conţinutul complet şi clar din ţările occidentale. Liberalismul era aici firma unei burghezii mai puţin evoluate sub raport economic şi social, al cărei naţionalism intens o determina la renunţări de la unele din principiile liberalismului pur, în linia lui clasică, ilustrată de un Benjamin Constant, Stuart Mill, Gladstone ş.a. Voind desigur să compenseze “rămânerea în urmă”, liberalismul din Europa sud-estică a fost responsabil - cum s-a făcut aluzie mai înainte - de promovarea unui reformism de avangardă, adeseori desprins de realitatea socială şi de nivelul politic-intelectual al cetăţenilor. Inconsistenţa sa a putut fi acuzată şi ridiculizată prin argumente ca acelea cuprinse în România de Titu Maiorescu în formula “formelor fără fond”. O 3 în fond, nici federalismul Iugoslaviei lui Tito n-a fost decât tot un centralism, mascat cu abilitate prin anumite instituţii şi forme de desfăşurare a activităţii politice şi administrative. A fost o formulă de compromis, care se va dovedi fragilă în faţa celei dintâi crize mai serioase a sistemului. 16
