Czira Árpád: Călătorie în jurul lumii 1914-1916 (Satu Mare, 2007)

Caravana

din Cicicar, de altă mâncare nici nu ne atingeam. Ne aşezam în cercul lor şi ne consumam mâncarea cu plăcere. Râdeau de noi că nu ştim folosi beţişoarele la mâncat, totdeauna cădeau alimentele prinse între beţişoare iar pe noi ne distra situaţia existentă. S-a întâmplat odată, când orezul era pe terminate şi de frică că nu ne va ajunge, am mâncat cu mâna. Noi râdeam pentru că am dat dovadă de isteţime iar ei râdeau de noi deoarece aşa ceva încă nu au văzut. După cină ne consumam ceaiul, aprindeam câte o ţigară iar ei îşi aprindeau pipa din cupru, după care ne culcam printre cămile la locul desemnat pentru fiecare.

La început nopţile erau mai friguroase dar cu cât pătrundeam mai spre sud parcă şi frigul ceda. Chiar dacă ar fi fost ger nu ne-ar fi fost frig deoarece am primit de la conducătorul caravanei pături din păr de cămilă care erau foarte călduroase. Era pe la mijlocul lunii noiembrie şi ne-am adus aminte de frigul din nord pe unde am fost şi ce soartă ne-ar fi aşteptat acolo fără îmbrăcăminte mai călduroasă dacă nu am fi fugit din braţele gerului.

A şasea zi am ajuns la marginea unui oraş împrejmuit cu zid înalt din piatră. Nu am intrat în oraş deoarece conducătorul ne-a spus că este plin de spioni mongoli, care sunt în legătură cu tâlharii, astfel este mai recomandabil să nu intrăm şi ocolind oraşul să ne continuăm drumul. In această situaţie nu pot afla câţi suntem şi ce putere avem. Numai el a intrat în oraş cu doi însoţitori şi teleaga pentru a lua noi provizii de alimente. Noi am înconjurat oraşul şi ne-am continuat drumul spre sud printr-un ţinut în care vegetaţia era încă verde. Spre seară, destul de departe de oraş, pe malul unui râu mai mic ne-am aşezat pentru noapte. Aici ne-a ajuns şi conducătorul caravanei care ne-a povestit că în oraş a întâlnit persoane suspecte şi astfel trebuie să avem grijă.

După cină ne-am culcat dar somnul m-a părăsit. îmi imaginam cum ne atacă tâlharii, cum ne omoară şi involuntar am pus mâna şi eu pe armă fiind hotărât că nu voi ceda uşor în cazul că va trebui să mor. Până la urmă am adormit.

Noaptea nu s-a întâmplat nimic.

Zorii zilei au cuprins orizontul iar soarele se ridica maiestuos, roşu, ca atunci când l-am văzut prin stufişul râului Noni, promiţător şi încurajator.

71