Czira Árpád: Călătorie în jurul lumii 1914-1916 (Satu Mare, 2007)
Cristiana
bunătăţile aşezate pe ea, de serviciile de porţelan şi argintărie, precum şi de mulţimea de flori. între fiecare fel de mâncare era câte o pauză de cinci minute, timp în care se schimbau tacâmurile, chiar dacă nu s-a servit cu ele. După salata franceză, ouă umplute şi alte aperitive au urmat fripturile. Friptură de pasăre, de căprioară şi altele, erau asortate cu diferite vinuri albe sau roşii de către lachei. Convorbirile au început din nou. Când eu, când Verzariu, am răspuns la întrebările puse. Eu leam povestit de unele obiceiuri chinezeşti, de faptul că ceea ce la noi este negru la ei este alb, că data naşterii se socoteşte de la începutul anului, astfel cine se naşte în luna decembrie, la 1 ianuarie a anului următor are deja un an, iar cel care se naşte după 1 ianuarie şterge un an din viaţă. Le-am mai povestit că până şi fete frumoase pot fi cumpărate pe bani, la care un consilier celibatar al ambasadei a zis că probabil va cere să fie mutat acolo, provocând râsetele celor prezenţi. Datorită conversaţiilor nu am avut timp nici să mănânc fripturile, punând din mână cuţitul şi furculiţa, semn interpretat de lachei că nu mai doresc să servesc şi imediat mi se luau tacâmurile pentru a fi schimbate. Datorită faptului că am rămas în urmă cu mâncatul am băut atât vin roşu cât şi vin alb, unul după altul. După masă ne-am retras în fumoar. Aici am fost serviţi cu ţigări şi trabucuri fine şi cu lichioruri. Prinţul s-a aşezat din nou lângă mine şi m-a felicitat pentru reuşita evadării, apoi s-a dus şi la Verzariu. După acestea prinţul a luat-o de braţ pe prinţesă şi s-au retras, iar noi ne-am ridicat în picioare făcând plecăciune în cinstea lor. Rând pe rând au început să plece toţi. A rămas doar secretaml ambasadei şi apoi am plecat şi noi cu acesta. Ne-a condus într-un birou unde ne-a înregistrat datele personale şi ne-a înmânat câte un plic albastru cu “cadoul din partea prinţesei şi prinţului”. Am simţit că în interiorul plicului sunt bani, dar ne era ruşine să deschidem plicul. Ne-am luat rămas bun de la secretaml ambasadei şi l-am rugat să transmită mulţumirile noastre prinţului şi prinţesei, după care ne-am dus la hotelul nostru. Când am desfăcut plicurile am constatat că conţin câte 500 dolari. Era un cadou de prinţ adevărat. Deja ne puteam cumpăra şi costume, ne puteam asigura cheltuielile de drum şi ne ajungea şi pentru distracţie. A doua zi am pornit spre Stockholm. 198
