Czira Árpád: Călătorie în jurul lumii 1914-1916 (Satu Mare, 2007)
New Yorkul
Zilele au început să treacă mai repede şi plăcut. Prietenii şi cunoştinţele m-au dat din mână în mână. Dacă nu aveam un program special fie că mă duceam eu la ei fie că veneau după mine şi mergeam la localuri, la teatru, cinema, club. Printre cunoştinţele mele era şi un constructor de nave de origine maghiară. Intr-o seară am fost invitaţi de acesta, eu, Verzariu, Kleinwachter şi încă doi ingineri, la cel mai elegant local de noapte, unde mergeau numai cei mai bogaţi oameni, atât era de scump. Este adevărat că totul era foarte elegant şi deservirea promptă, dar se calcula un preţ dublu sau triplu faţă de alte localuri, dar lumea era foarte elegantă, în special femeile, pe care străluceau bijuteriile în rochiile decoltate. Verzariu a şi găsit un cunoscut printre ei şi ceilalţi şi-au găsit cunoscuţi, numai eu nu cunoşteam pe nimeni. Partenerii de dans treceau pe lângă masa noastră, de la care se vedea toată sala. La un moment am observat o fată care dansa cu partenerul ei şi care mi se părea cunoscută. Am aşteptat până când din nou i-am văzut faţa şi am recunoscut-o pe manichiurista mea, care dansa cu frizerul. Nu am spus camarazilor şi prietenilor nimic, ci m-am dus şi am cerut-o la dans. După dans le-am spus comesenilor cine sunt aceşti tineri, dar nimeni nu s-a mirat de prezenţa lor în afară de mine. Ce caută într-un local atât de scump oameni simpli. La care ei mi-au explicat, aceştia lucrează toată săptămâna, câştigă bine şi la sfârşitul săptămânii, fie că se duc în excursie sau la un local elegant, unde nu se poate face deosebire, mai ales că sunt îmbrăcaţi elegant şi ştiu să se comporte. Asta este democraţia. Oricine poate crede că aparţine păturii superioare sau că sunt copiii unor bancheri! Din nou am învăţat ceva. La urmă şi masa noastră s-a înviorat, venind şi alţi musafiri. A fost o oră târzie când ne-am dus la culcare. Aceasta a fost ultima mea distracţie mai mare, după care am participat doar la excursii sau întâlniri de familie. Noaptea nu mai plecam la localuri. Totuşi, într-o noapte am fost la Tribunalul de noapte, “Night Court”. Aduceau delicvenţi din toate păturile sociale. Sala de şedinţă arăta ca la noi. Judeca un singur judecător, cu ciocanul în mână. Majoritatea erau trimişi în judecată pentru contravenţii, delicte mai mici. Certuri, purtare necuvincioasă, beţii publice, etc. Poliţistul prezenta starea de fapt, se audiau martorii şi judecătorul se 184
