Czira Árpád: Călătorie în jurul lumii 1914-1916 (Satu Mare, 2007)
New Yorkul
să mâncăm virşli de Frankfurt cu hrean şi bere miincheneză că a intrat în local o societate veselă aşezându-se lângă masa noastră. Erau doi bărbaţi şi două dame. Uitându-ne spre ei am recunoscut în cei doi bărbaţi ofiţerii germani care au evadat odată cu Verzariu. Bucuria a fost mare, imediat am împreunat mesele şi am continuat povestirile comune. Cei doi germani au cumpărat o corabie cu pânze de la un chinez şi, din Sanghai până în America, au călătorit prin vânt, ploaie, prin mii de pericole. A fost o călătorie periculoasă. Spre miezul nopţii localul a început să se golească. Am rămas numai noi şi s-a aşezat la masa noastră şi proprietarul berăriei. Au fost adunate paharele de bere şi s-a adus şampanie şi am început să dansăm pe melodiile copleşitoare, şi întrucât nu aveam la masă decât două dame am luat la dans şi chelneriţele cu care am dansat polca. M-am simţit parcă în capitala Tirolului, la Insbruck, unde nu demult mă distram în restaurantul “Zu den drei Rosen”, adică la cei trei trandafiri, în vremea cât eram în serviciul regimentului de acolo. Era după miezul nopţii când şi noi am părăsit localul şi cu taxiul am mers la culcare. Astfel a fost sărbătorită libertatea noastră. în zilele în care nu aveam alt program mă plimbam până la staţia de cale ferată, la o distanţă de 2-3 străzi, şi urcam în trenul de cale înaltă. Mă urcam pe scara rulantă care mă ducea până pe peron şi mergeam cu viteza trenului accelerat la nivelul geamurilor clădirilor cu etaj. După o jumătate de oră sau după o oră coboram din tren, departe de centru. Credeam că aici totul este mai liniştit dar m-am înşelat. Chiar dacă nu ca în centru şi aici viaţa era destul de agitată şi zgomotoasă. Şi aici oamenii alergau după afaceri. Erau doar mai mulţi copii, erau terenuri de joc mai multe, unde se jucau cu mingea sau lansau zmee de hârtie. Astfel de călătorii făceam şi cu metroul. Nu puteam îndeajuns admira comportamentul politicos al americanilor faţă de femei. Dacă urca o femeie şi nu era loc liber, imediat se ridica un tânăr oferindu-i locul. Nu se ridica nimeni până la oprirea trenului şi nu se înghesuiau la uşă ca să poată coborî mai devreme, aşteptând liniştiţi unul după celalalt. Acest lucru nu se poate descrie, acest lucru trebuie văzut. 180
