Czira Árpád: Călătorie în jurul lumii 1914-1916 (Satu Mare, 2007)

Plecarea de pe vapor

Aşteptam nerăbdători miezul nopţii şi am hotărât că, chiar dacă nu vin după noi, vom ieşi prin geam şi ne vom ascunde pe vas, printre marfa transportată şi nu vom ieşi de acolo până când nu trece orice pericol, sau până când nu vom fi găsiţi. Dar încă nici nu era miezul nopţii şi a venit stewardul şi prima dată m-a ajutat pe mine şi pe Verzariu să ieşim din cabină şi ne-a condus în vapor. Apoi a adus şi pe Ballay şi pe Bokor. Locul dintre marfa era aranjat în aşa fel că nici nu se putea presupune că acolo ar fi oameni. Chiar s-au întins câteva sârme care asigurau aparenţa protejării mărfii transportate. Planul era că Ballay şi Bokor se vor ascunde între baloţii de piei, în ascunzişul pregătit anterior, eu mă voi ascunde în imediata apropiere a duşumelei dormitorului marinarilor, iar Verzariu se va ascunde în golul dintre camera maşinilor şi elice, unde nici marinarii nu se prea bagă de frică să nu cadă în apă. Locul meu era cel mai îngust, puteam ajunge acolo doar târâş, pe burtă, dar nu am protestat deoarece eu eram cel mai tânăr şi Scholl a considerat că este bine acest lucru. Am avut şi avantajul că eu am fost mascat ultimul, fiind după miezul nopţii când m-am ascuns şi eu. Numai acuma mi-am dat seama în ce loc am ajuns, mişunau şobolanii pe lângă mine şi dacă nu aveam o lampă de buzunar probabil ar fi şi muşcat din mine. Deasupra mea auzeam marinarii. Aşa am stat aici timp de vreo şase ore şi credeam că mă sufoc, dar am răbdat cu speranţa scăpării mele. După socotelile mele era pe la orele 10-11 când japonezii au vizitat camera marinarilor. Nu au găsit nimic suspect şi au plecat trecând peste mine, respectiv pe scândurile de deasupra mea. Am crezut că s-a terminat cu tortura mea dar a mai durat vreo oră până când am auzit fluierul stewardului, anunţându-mă că pot ieşi. Abia acuma mi-am dat seama cât de adânc am intrat în ascunziş deoarece a durat multă vreme până când am putut să mă retrag iar stewardul văzând că nu pot ieşi m-a tras de picioare afară. Era şi timpul deoarece nu mai primeam aer. Stewardul a observat şi mi-a adus un pahar de apă după care mi-am revenit. Apoi s-a băgat după Verzariu şi mişcând o ladă mare, mutând nişte baloţi, i-a eliberat şi pe Ballay şi pe camaradul său. în sfârşit din nou eram toţi împreună, în vechiul loc şi aşteptam pornirea vaporului. Nu peste multă vreme corpul vaporului s-a pus în mişcare, au fost ridicate ancorele, maşinile au pornit şi încet, domol, parcă nu s129