Czira Árpád: Călătorie în jurul lumii 1914-1916 (Satu Mare, 2007)
Căpitanul
Ca nişte păsări închise în colivie ne-am aşezat pe patul de fier şi pe cele două scaune din cabină şi ne-am consultat privitor la soarta noastră. Ce va fi cu noi dacă căpitanul ne va preda autorităţilor japoneze la care am repetat că tot mai bine va fi decât în Siberia. Dar poate că nu ne va preda şi vom plăti taxa de transport, lucru ce am şi promis căpitanului şi ne vom putea continua drumul în cabine comodele de pe punte. “Să aveţi răbdare” îmi suna în ureche încurajarea ofiţerului I şi a început să ne revină încrederea şi speranţa. Era pe la prânz când din nou s-a deschis uşa şi a venit stewardul cu mâncarea. Ne-a adus o supă de varză, o friptură şi pâine. Deci căpitanul are grijă de prizonierii lui, semn pe care l-am socotit încurajator. Omul ne-a spus că acum se consultă cu ofiţerii de pe vas privind soarta noastră, deci să fim cu răbdare, deoarece ne apropiem de portul japonez şi căpitanul este ocupat cu documentele vaporului. După masă am aprins câte o ţigară şi din nou ne-am consultat. Din cabină se putea evada uşor deşi uşa era închisă, dar geamul era deschis. Puteam fugi prin geam în timpul nopţii, dar unde să ne ducem. Vaporul de obicei nu acosta aproape de mal, astfel prin înot nu puteam ajunge la uscat. Era şi o altă posibilitate. Puteam chema la vapor o barcă care ne va transporta la mal, unde amestecândune prin mulţime vom scăpa de autorităţi. Dar până când? în Japonia în prezent ţara noastră nu are reprezentanţă, nu avem cui să solicităm sprijin. Am hotărât că vom aştepta până seara, când vaporul va ancora în port şi vom afla ce au hotărât ofiţerii privind soarta noastră, ca să nu facem un pas necugetat care să ne înrăutăţească soarta. XXX Seara vaporul a intrat în portul Moji, ancorând aproape de mal. Am stins lampa din cabină şi prin geam am admirat peisajul admirabil al portului iluminat. Imediat ne-am dat seama că ipoteza chemării unei bărci nu era imposibilă deoarece mişunau pe lângă vas asemenea ambarcaţiuni. Trebuia doar să-i facem semn şi puteam coborî în barcă şi să-i spunem adio “Jukatanului”. Seara, spre surprinderea noastră, din nou a venit căpitanul însoţit doar de un ofiţer. Ne-a solicitat, cu un ton 127
