Karácsonyi, Carol: Flora şi vegetaţia judeţului Satu Mare (Satu Mare, 1995)
Introducere
INTRODUCERE Judeţul Satu Mare, unitate administrativ-teritorială situată în nord-vestul României, având un relief variat cuprinde atât zona de câmpie, cât şi străvechiul ţintit al Codrului şi „Ţara Oaşului", cu locurile sale deosebit de pitoreşti. Flora acestui teritoriu, diversă şi ea, a fost mai puţin studiată în trecut. Cercetările din ultimele decenii, au permis însă o cunoaştere mai amănunţită a sa, ceea ce a făcut posibilă finalizarea prezentului studiu. La întocmirea lucrării ne-am bazat atât pe cercetările proprii efectuate în ultimii 25 de ani, cât şi pe datele din literatura de specialitate, referitoare la judeţul Satu Mare. Sunt prezentaţi circa 2 300 taxoni vegetali identificaţi (dintre care 1 546 sunt specii spontane), respectiv 180 de asociaţii vegetale. Considerăm că studierea şi cunoaşterea florei şi vegetaţiei acestui teritoriu, al cărui covor vegetal trece prin transformări profunde, datorate factorilor antropici, răspunde unei necesităţi de mare actualitate, deoarece în etapa actuală schimbările asupra compoziţiei lor se succed foarte rapid. Sperăm că încercarea noastră, de a prezenta bogăţia şi varietatea floristică a acestei zone nord-vestice a ţării, fără să avem pretenţia că am reuşit să epuizăm problema, va trezi un interes în plus faţă de comorile naturii de aici, constituind doar un început în cercetările biologice mai ample a ţinuturilor sătmărene. Menţionăm că o serie de materiale de herbar şi bibliografice, revizuirea unor determinări, precum şi sugestii în elaborarea textului le datorăm botanistului G. Negreau. Material de herbar comparativ (mai ales specii din „Ţara Oaşului“) ne-a pus la dispoziţie dr. I. Gergely, iar câteva specii critice au fost determinate de dr. N. Roman respectiv dr. Gh. Dihoru. Unele capitole au fost verificate de: dr. Viorica Lupşa (evoluţia vegetaţiei), dr. C. Vâczy (fitotaxoni noi descrişi în literatura de specialitate), cât şi inginerul silvic Şt. Eusebiu (arbori şi arbuşti ai spaţiilor verzi). Tuturor specialiştilor, colegilor şi prietenilor care ne-au ajutat în munca de teren, respectiv în pregătirea şi elaborarea lucrării, mulţumim pe această cale în mod călduros.