Karácsonyi, Carol: Flora şi vegetaţia judeţului Satu Mare (Satu Mare, 1995)
Capitolul I. Caracterizarea fizico-geografică
3. MUNŢII OAŞ — GUTÁI Această zonă montană se întinde în partea de nord-est a jud. Satu Mare, închizând Depresiunea OaşMlui, cunoscută şi sub numele de „Ţara Oaşului“, denumire, care în unele lucrări se foloseşte şi pentru întreaga regiune. în evoluţia geologică a teritoriului o importanţă covârşitoare au avut-o mişcările orogenetice din terţiar, în urma cărora s-a ridicat lanţul cristalin al Carpaţilor. La contactul acestuia cu vechiiţl Masiv Hercinic se formează numeroase falii, prin care au avut loc erupţii vulcanice. în această perioadă geologică, în care iau naştere şi Munţii vulcanici ai Oaşului şi ai Gutâiului, au loc intense mişcări tectonice. Erupţiile s-au succedat în trei faze: badenian (tortonian), sarmaţian şi pliocen. La începutul cuaternarului nu mai au loc erupţii vulcanice în regiune. Apoi, în Urma eroziunii, conurile vulcanice sunt transformate în neck-uri şi dyck-uri. Acestea sunt constituite din roci dure: andezité, riolite, dacite etc. Apele minerale din „Ţara Oaşului“ sunt rezultatul activităţilor postvulcanice. Zona depresionară a Oaşului care s-a format în badenian (221), era aproape complet înconjurată de conuri vulcanice. Avea legături prin nişte „porţi“ cu Depresiunea Panonică, fiind acoperită şi ea de apele mării până la pliocenul superior. După retragerea apei mării, râurile au început să colmateze depresiunea mlăştinoasă a Oaşului. Această colmatare a culminat în perioadele calde interglaciare, în care s-au format şi o bună parte a piemonturilor din interiorul depresiunii. Mai târziu, tot în urma activităţilor fluviatile, terenul depresionar unitar este fragmentat. a. Depresiunea Oaşului. Este o depresiune montană bine individualizată, cu o suprafaţă de 614 km2, cu o altitkţdine medie de 200—220 m. La aceasta se mai asociază câteva bazine mai mici, ce se găsesc între ramurile vestice ale Munţilor Oaşului, ca cea din zona Turţului şi a Târnei Mari. Dealurile piemontane cu înălţimi până la 600 m, ce mărginesc Depresiunea Oaşului, pe alocuri sunt supuse degradării. Din p)unct de vedere geomorfologic se disting trei sectoare de piemonturi: cele înalte şi intens degradate, apoi cele mijlocii sau propriu zise şi câmpiile piemontane. Principalele râuri au o dezvoltare mai mare în special în partea centrală şi vestică a depresiunii. Aceste cursuri sunt însoţite atât de grinduri, cât şi de braţe părăsite şi belciuge. Există în zonă şi câţiva martori de eroziune, formaţi din roci vulcanice, ca Belioara sau Măguriţa. Depresiunea Oaşului pe baza particularităţilor fizico-geografice, se subdivide în trei bazinete: Negreşti — de formă semicirculară; Târşolţ — sub forma u)nui culoar; Cămărzana — de forma unei pâlnii. în partea de nord-vest a regiunii se întinde Depresiunea (sau Câmpia) Târnei, care este larg deschisă spre zonă de şes. Având un caracter de câmpie, se compune din trei terase de lunci. Luncile joase şi mlăştinoase, cu altitudini de 132—134 m, azi sunt parţial canalizate. b. Munţii Oaşului, care au înălţimi reduse între 400—800 m, închid dinspre N-E şi V Depresiunea Oaşului. Puţinele vârfuri care ating 800 m (de ex. Frasinul şi Obârşiei), se găsesc la extremitatea estică a teritoriului. Munţii Oaşului, intens fragmentaţi, se caracterizează prin 11
