Dulgău, Bujor: Sigiliile instituţiilor Sătmărene din secolele XVI-XIX (Satu Mare, 1997)
III. Evoluţia sigiliilor şi tiparelor sigilare aparţinâd instituţiilor sătmărene şi descrierea lor - A. Sigiliile comitatului Satu-Mare
82 emitenţilor de acte şi extinderea întrebuinţării sigiliilor. Răspândirea rapidă a practicii sigilare a fost promovată în mare măsură de teoria dreptului canonic, potrivit căreia documentele dobândesc o valoarea juridică deplină numai datorită peceţii autentice. Conceptul de „pecete autentică“ desemna sigiliul a cărei autoritate publică, avându-şi izvorul în puterea regală, era recunoscută în cauzele cu caracter juridic. Au fost recunoscute ca „autentice“, fără rezerve, doar sigiliile regeşti, ale juzilor curţii regale şi locurilor de adeverire, fapt ce a stânjenit temporar dezvoltarea practicii documentare şi sigilare a dregătorilor şi instituţiilor5. Cu toate acestea, practica sigilară, recunoaşterea valorii juridice şi sociale a sigiliilor se înscriseseră pe un drum ireversibil. Folosirea sigiliilor ca mijloc de validare a fost impulsionată în contextul constituirii comitatelor nobiliare, a creşterii atribuţiunilor judecătoreşti ale juzilor nobililor, la nivelul plăşilor şi în cadrul scaunelor de judecată comitatense, a sporirii rolului administrativ al comitatelor. Dacă până în secolul al XIV-lea documentele emise în numele autorităţii comitatense erau validate cu sigiliul personal al comitelui, din acest secol, pierzându-şi caracterul de pecete autentică, documentele vor fi validate cu sigiliile personale ale reprezentanţilor nobilimii din comitat: vicecomitele şi juzii nobililor. In comitatele din Transilvania voievodală, alături de sigiliul personal al vicecomitelui, se aplicau sigiliile personale ale celor doi juzi ai nobililor, iar în cele din Ungaria şi Partium vom întâlni, pe lângă sigiliul personal al vicecomitelui, patru astfel de sigilii ale juzilor nobililor6. Spre a exemplifica această modalitate de sigilare, vom menţiona un repertoriu al sigiliilor aplicate pe documente anterioare bătăliei de la Mohács, păstrate în secţia diplomatică a Arhivelor Statului din Budapesta, publicat în anul 1889, potrivit căruia documentele comitatelor au fost validate cu sigiliile personale ale dregătorilor comitatensi: Bereg - circa 1310,
