Dulgău, Bujor: Sigiliile instituţiilor Sătmărene din secolele XVI-XIX (Satu Mare, 1997)

III. Evoluţia sigiliilor şi tiparelor sigilare aparţinâd instituţiilor sătmărene şi descrierea lor - A. Sigiliile comitatului Satu-Mare

III. EVOLUŢIA SIGILIILOR ŞI TIPARELOR SIGILARE APARŢINÂND INSTITUŢIILOR SĂTMĂRENE ŞI DESCRIEREA LOR A. SIGILIILE COMITATULUI SATU MARE Izvoarele istorice consemnează existenţa pe teritoriul Transilvaniei, în evul mediu timpuriu, a numeroase forme de organizare specifice populaţiei majoritare autohtone. Prefacerile din lumea vechilor obşti săteşti, în procesul de feudalizare a acestora, au dat naştere unor noi instituţii tipic româneşti: politico-administrative (districtele), social-politice (cnezatele) şi social-juridice (voievodatele). Penetraţia ungurilor şi cuceririle arpadiene vor grefa peste structurile tradiţionale băştinaşe o nouă instituţie politico-administrativă, comitatul, ce va juca un rol determinant în consolidarea stăpânirii regalităţii ungare. Noua organizare comitatensă din secolele XII-XIII n-a izbutit însă să destrame sau să înlocuiască, decât parţial, vechea organizare instituţională românească. Dăinuirea îndelungată a unor districte precum şi a unor reminiscenţe cneziale şi voievodale de pe întreg cuprinsul Transilvaniei, vitalitatea şi capacitatea de rezistenţă a acestora sunt nepreţuite mărturii ale trăiniciei structurilor organizatorice pământene şi ale caracterului etnic preponderent românesc.

Next

/
Thumbnails
Contents