Dulgău, Bujor: Sigiliile instituţiilor Sătmărene din secolele XVI-XIX (Satu Mare, 1997)
II. Instituţiile politico-administrative şi ecleziastice sătmărene
71 1230-1464 aici a existat şi funcţionat o ţnonetărie32, prin urmare gravori pricepuţi, mai mult decât sigur germani. In plus, începând din anul 1543, a luat fiinţă breasla aurarilor33, probabil ca urmare a unei tradiţii ce-şi are punctul de plecare tocmai în monetăria amintită. Textul statutului breslei aurarilor din anul 1543 prezintă dificultăţi de descifrare, dar am putat identifica o prevedere sub forma „...unnum annulum sigillatum“34. în schimb, noul statut al breslei, confirmat în anul 1700, prevedea la articolul 5 obligaţia anuală a starostelui de a face cadou judelui primar al oraşului, cu ocazia Anului Nou, „câte un tipar sigilar gravat frumos în argint“35. Corelate cele două prevederi ne-ar conduce la concluzia că acest obicei data încă din secolul al XVI-lea. Credem că e vorba de un inel sigilar cu caracter personal. Oraşele Baia Mare şi Baia Sprie sub aspectul organizării şi activităţii de cancelarie prezintă multe similitudini cu situaţia oraşului Satu Mare.. Notarul ordinar şi vicenotarul sunt nelipsiţi din rândul funcţionarilor administrativi pe parcursul secolelor XVI -XIX. în cadrul târgurilor din comitatul Satu Mare, în general, distingem două categorii sociale: obştea nobililor şi cea a contribuabililor. Prin urmare şi actele târgurilor sunt emise în numele celor două obşti, fie separat, fie în comun. Actele redactate de către comunitatea nobiliară poartă semnătura hotnogului şi a vicehotnogului36, fără notar, în alte cazuri semnează hotnogul şi notarul nobililor37, cum e cazul târgului Seini. Documentele mai importante, care privesc interesele întregului târg, sunt emise în numele „juzilor nobililor şi contribuabililor târgului“ şi sunt validate cu semnăturile judelui şi hotnogului, precum şi cu peceţile celor două obşti38. în cazul târgului Medieşu Aurit, spre pildă, documentele sunt semnate în numele antistiei (Mi Mező Város Ar. Medjesi Elöljárók vagyis esküdtek), de către judele mare în 181239, de către jude şi notarul târgului în 181840. Un document cu ceva mai târziu, din 1832, este validat cu semnătura judelui
