Dulgău, Bujor: Sigiliile instituţiilor Sătmărene din secolele XVI-XIX (Satu Mare, 1997)

Cuvânt introductiv

CUVÂNT INTRODUCTIV

Sintezele de istorie naţională ori transilvăneană şi în general istoriografia românească de până acum, au tratat doar tangenţial, dacă nu marginal, zona Sătmarului, parcă aidoma coordonatelor geografice în care se situează .

Aflat la marginea extremă a românismului, Sătmarul a constituit, neîndoielnic, o străveche vatră de cultură şi civilizaţie esenţial românească, dar şi cu interferenţe creative aparţinând etniilor aşezate aici în decursul vremii.

Marea istorie a neamului românesc se reconstituie, nu în ultimă instanţă, şi din multitudinea aspectelor de istorie locală. Monografii de mai mare sau mai mică amploare precum şi o serie de studii au fost închinate istoriei acestor locuri, îndeosebi sub aspect politic, dar şi economico - social şi cultural, mai ales descriptiv, în puţine cazuri interpretativ. Ele au avut la temelie, lucru pozitiv, fondurile arhivistice păstrate şi conservate dincolo de vicisitudinile timpului istoric.

Preocuparea şi interesul aproape cvasitotale ale cercetătorului pentru descifrarea informaţiilor transmise prin intermediul documentelor fac să scape atenţiei, de cele mai multe ori, izvoarele sfragistice sau sigilare, eventual percepute doar la modul contemplativ, deşi sunt parte componentă şi esenţială a acestora, potenţându-le valoarea prin conferirea autenticităţii. Mai mult decât nişte simple mijloace ori semne de validare, matricele sigilare şi sigiliile oferă informaţii de incontestabilă valoare privind viaţa economică, socială, politică, culturală şi spirituală a societăţii în -evoluţia ei.

Intenţia cercetării de faţă, cu caracter evident monografic,