Dulgău, Bujor: Sigiliile instituţiilor Sătmărene din secolele XVI-XIX (Satu Mare, 1997)

I. Cercetări privind sigiliile instituţiilor locale dim sec. XVI - mijlocul sec. XIX

25 fragmentelor de tipar sigilar păstrate de fiecare în parte113. M. Andriţoiu şi M. Cerghedean în studiul Sigilii săteşti în comitatele Hunedoara şi Zar and114 prezintă un număr de 51 sigilii, în marea lor majoritate apărute în 1851. Se face menţiunea că, totuşi, cel mai vechi sigiliu datează din 1837. Considerăm că aceste sigilii sunt extrem de târzii, e imposibil să nu existe sigilii datând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea cel puţin. Mai degrabă avem de-a face acum cu o reînnoire a celor vechi, anterioare revoluţiei de la 1848, mai ales dacă avem în vedere şi faptul că acum legendele sunt gravate în limbile română şi germană. Albumul sigilografic elaborat de M. Dogaru cuprinde şi el un capitol destinat acestui gen de sigilii, unde sunt descrise un număr de 12 sigilii şi tipare sigilare săteşti, inclusiv de tipul „împărţite“, cele mai vechi fiind ale localităţilor Păuliş (1732) şi Valea Mare (1787) din comitatul Arad115. în anul 1980 M. Dogaru revine cu o cercetare privitoare la Sigiliile săteşti din fostul comitat Arad116, după ce, în prealabil, Magdalena Kovács tăcuse o prezentare a unor tipare sigilare comunale din acelaşi comitat, începând cu cel mai vechi din 1781117. Informaţii preţioase despre tiparele sigilare săteşti întâlnim şi în lucrarea de sinteză, publicată în 1984 de către acelaşi autor, Colecţiile de matrice sigilare ale Arhivelor Statului118. Instituţiile muzeale sunt şi ele păstrătoare ale unor importante colecţii de matrice sigilare. Dintre cele păstrate la Muzeul de Istorie din Cluj-Napoca şi Turda, Maria Magdalena Jude publică în 1978 119 şi 1979 120, în colaborare cu Nicolae Cordoş şi, respectiv, A. Hopârtean, matricele sigilare săteşti confecţionate în secolul al XIX-lea, aparţinând unor localităţi din comitatele Alba, Cluj, Maramureş, Mureş, Solnocu de Mijloc şi Sălaj. în anii următori, interesul manifestat de către M. M. Jude cu privire la localităţile rurale prin prisma sigiliilor folosite de acestea s-a concretizat prin publicarea a încă două articole, de astă dată fiind prezentate sigilii săteşti aplicate pe documente de arhivă. In

Next

/
Thumbnails
Contents