Dulgău, Bujor: Sigiliile instituţiilor Sătmărene din secolele XVI-XIX (Satu Mare, 1997)

III. Evoluţia sigiliilor şi tiparelor sigilare aparţinâd instituţiilor sătmărene şi descrierea lor - B. Sigiliile oraşelor şi târgurilor sătmărene

133

copaci, ghindă sau pomi fructiferi: Medieşu Aurit, Livada, Halmeu. Acolo unde clasa nobililor ocupă o pondere importantă în rândul populaţiei locale vom întâlni mobile specifice acesteia: coroană, leu, sabie, paloş, cal, dextroşere şi senestroşere, ca spre exemplu în sigiliile târgurilor Csenger, Fehérgyarmat, Ecsed, Jânk, Mátészalka, Pişcolt ş.a. Unelte de lucru au fost transpuse în emblemele sigilare ale târgurilor Tăuţii de Jos, situat într-o zonă bogată în zăcămintele minerale, şi Matolcs, renumit prin sumănarii organizaţi în breaslă165.

Imaginea cetăţii de odinioară din Seim s-a perpetuat peste timp prin intermediul sigiliului acestui târg.

Legendele celor mai vechi sigilii sunt în limba maghiară, apoi predomină limba latină până la începutul secolului al XIX-lea, când se generalizează legendele în limba maghiară. La majoritatea sigiliilor apare în legendă şi anul confecţionării tiparelor, restul pot fi determinate cronologic, cu oarecare aproximaţie, după anul documentelor pe care s-au conservat sau după caracterul textului, limbaj, forma literelor. Statutul juridic de târg este reflectat prin gravarea cuvintelor „oppidum“ sau „mezőváros“. în sigiliile târgurilor Matolcs şi Tăuţii de Jos lipsesc precizările de acest gen. Târgurile Beltiug, Ecsed, Hodod, Moftinu Mare şi Pişcolt se autointitulează „város“ şi „civitatis“, în realitate sunt tot târguri.

După mărime, ponderea sigiliilor se încadrează în categoria celor mici şi mijlocii, la fel şi după tehnica de sigilare, majoritatea fiind aplicate în ceară. Ca formă predomină sigiliile rotunde.

Spre finele veacului al XIX-lea târgurile şi-au pierdut privilegiile avute anterior, revenind în rândul comunelor, excepţie făcând târgul Cărei, devenit oraş cu consiliu organizat166.