Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
Viaţa unui sculptor...
90 Aurel Popp Eram trei în atelier. Doi, foşti prinzonieri ruşi. Unul era Gallasz Nándor, celălalt un frate de suflet, care cu o dorinţă lascivă, căuta secretele profunde ale vieţii. In liniştea atelierului mai auzeam şi acum, zumzetul cuvintelor lui Gallasz. " Crede -mă nu este nimic în viaţa mea, ce s-ar putea povesti. Mizerie, muncă, suferinţă, căutări şi luptă permanentă... Acestea nu merită de notat. Acela, a cărui tată fusese simplu muncitor şi azi trăieşte cu bătrâna mea mamă dintr-o pensie de 800 de lei, ce fel de viaţă să fi avut ? ... O luptă permanentă. Perspectiva vieţii mele înainte de război, a fost aceea să trăiesc la Budapesta ca elev, ca mai târziu să fac lucrări de sculptură de dimensiuni mai mari, desigur pentru alţii, la un preţ de nimic... Abia aveam 26 de ani când cu regimentul 96 croat, am fost trimis în ritm alert în Siberia, ca nu peste mult timp, într-un ritm şi mai alert, să ne retragem din ordinul Domnului comandant Potjorek, datorită cunoştinţelor sale strategice. Deşi fiind copil, lipsit de experienţă, am trăit toate culorile şi grozăviile războiului. In 1915 cu ocazia înaintării victorioase de la Stanislav, am fost luat prizonier de ruşi şi timp de 7 ani am trăit în ţara lor, epoca Faraonilor moderni şi a Mesiilor. La Krasnoiarsk, împreună cu Gyóni Géza, Muhics, Prihoda, Jakabovics şi alţi 15-20 de mii de prinzonieri intelectuali am trăit misterele sufletului omenesc, ca în infernul lui Dante, dar înmiit. Este adevărat că noi artiştii, ne-am retras în atelierele noastre, dar am trăit acele vremuri de care doar unii cronicari îşi mai aduc aminte. Şi eu am fost de toate. De la bijutier până la pantofar, de la bucătar, până la miner... L-am văzut pe acel căpitan, care avea un pricipiu, şi anume că un ofiţer nu are voie să lucreze, dar care peste câteva luni m-a iritat atât de mult, încât în timpul activităţii sale l-am apostrofat. Deşi avea o funcţie, a rămas văcar ce se ascundea sub uniformă, mânându-şi de pe cal vacile din Krasnoiarsk, spre stepele de lângă Ienisei... Am văzut din fereastra lagărului cum cei 5-600 de oameni de-ai lui Krafcenko, au fost măcelăriţi în mod bestial, în timp de 3-4 ore... acolo lângă casa Domnului din Krasnoiarsk, poate pentru ca sufletele să ajungă cât mai repede în faţa judecăţii sale... Am văzut acei mii de cai, care s-au rătăcit, aparţinând armatelor lui Kolciak şi s-au răsfirat pe întinderile înzăpezite ale Siberiei, şi care de foame îşi loveau capetele de ferestrele noastre, asemenea copiilor ce se rugau, cu ochii plini de lacrimi să li se dea ceva să mănânce... Am văzut
