Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
Destin comun
76 Aurel Popp La Ministerul Culturii îl aşteptau mulţi pe Goga. Pe coridor o mulţime de preoţi regăţeni şi ardeleni, de rang mai mic sau mai mare. Se grăbea spre cabinet, iar pe mine mă predă lui Cioflec. Acesta m-a condus la secretarul personal al ministrului, pe care-1 cunoşteam încă de la Cluj. De la el am aflat că, Cioflec era desemnat pentru funcţia de secretar de stat cu probleme de artă. Apoi amândoi mi-au relatat, ce vrea cu mine ministrul. Cu orice preţ voia ceva de la mine sau cu mine ! Ce poate să-mi facă-îmi spun ?... Cadou nu primesc. Să stau să mă gândesc. Până mâine să-mi dea răgaz şi voi reveni. Dar de această dată ei mi-au întors-o: nu şi nu ! Credeau că nu voi mai veni înapoi. M-au întrebat unde stau.; Ei bine, Cioflec vine să mă ia încă în această după masă. Aşa s-a şi întâmplat. După masă, exact la ora fixată, Cioflec, viitorul secretar de stat, a venit după mine. Ne duceam împreună, - pe jos. La marea înghesuială ce era pe Calea Victoriei, nu vorbeam, aşa am avut timp să mă gândesc ce să răspund la întrebare deoarece eram sigur că primul lucru va fi să mă întrebe ce am hotărât ? Voi cere o comandă de stat mai de amploare. Cu un avans mai mare o voi scoate la capăt câţiva ani. Arunc olăritul şi chiar de aceea îmi voi face meseria. Totuşi asta va fi altceva... De aceea îmi mai pot arunca privirea spre olărit. Desigur numai spre partea artistică... Când la minister eram din nou împreună, Cioflec şi eu, i-am spus la ce mă gândeam. Hei, mare le-a fost bucuria celor doi ! Asta da ! Numai nu aveau curajul s-o spună ! Da, da, aceasta este rezolvarea cea mai bună ! Pe scurt mi-au spus condiţiile, apoi am redactat hârtia, a citit-o şi a dat-o la bătut la maşină. între timp a sosit şi ministrul. Nu se mai înghesuiau preoţii pe coridorul larg de la parter. Mă gândeam că vom rezolva treaba liniştit. Mă plimbam şi mă gândeam că aşa se plimba odinioară Rubens, când aştepta comenzile marilor sale pânze... Zâmbeam în sinea mea. Mă gândesc la lucruri aşa mari, nu umblu cu picioarele pe pământ... îmi cădea bine să mă imaginez în această situaţie. Inima şi sufletul sunt totuşi ale artei... Pentru asta m-am născut, pentru asta am suferit, pentru asta am luptat şi am flămânzit atât. Pentru asta am cărat saci, acolo pe malul Senei, când nu-mi soseau la timp bănuţii. Ho-ho! Acolo am văzut lucrările lui Rubens, în acel Louvre minunat. Iată nu degeaba am lucrat zi şi noapte. M-am gândit încă odată asupra cererii mele. Trebuie să aibă forma unei cereri, aşa-mi spuneau ! M-am lăsat dus şi în acest caz, cu toate că propriu-zis n-am cerut ! Era vorba de executarea unei pânze de 6-8 m lungime, cu o înălţime proporţională, o compoziţie istorică, având libertatea alegerii temei şi a
