Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
Destin comun
72 Aurel Popp dat toţi banii. Ne-am îmbrăţişat şi a început să plângă în hohote... De atunci mi-am adus aminte de el în fiecare oră din zi, dând de lucmrile pe care le-a lăsat la mine în atelier. Modelajurile sale din gips crapă încet, desenele se mp, parcă puţinele sale lucrări se tot împuţinează... Dar amintirea îi rămâne închisă aici în inima mea. L-am iubit ca pe propriul copil. Eu îi iubesc şi pe aceia care-mi iubesc prietenii şi pe cei dragi mie. Deci şi pe Kudelâsz Károly l-am socotit printre ai mei. Cu atât mai mult cu cât îmi adusese veşti de la Kálmán. A povestit prin câte nenorociri şi mizerii au trecut în prizonieratul ţarist. Câte n-au făcut să trăiască. In cele din urmă cum au dezertat, unul după altul, luand-o unul către vest, iar celălat către est, către Manciuria sau chiar China. Kálmán s-a dus în Manciuria. Ştie că a fost profesor într-un gimnaziu de fete. S-a însurat. După care nu mai ştia nimic despre el... Mă gândeam la cei morţi... Kálmán nu avea un fizic prea puternic. De câte ori îi spuneam că un artist avea nevoie de un fizic puternic, de un corp sănătos. Numai astfel poate duce atâtea un artist şi să. învingă toate greutăţile ce-1 aşteaptau... Ce-o fi cu el ? Erau doi fraţi, şi mai avea trei surori. Părinţii erau săraci. Tatăl era mecanic de locomotivă, sau aşa ceva. I-au rămas doua fete, despre care - alături de multele mele necazuri - abia ştiam ceva. Ştiam doar că trăiau din croitorie. Kudelâsz le-a vizitat şi pe ele, aşa că astfel m-am liniştit că şi surorile au aflat câte ceva despre fratele lor. Erau ciudaţi fraţii Tatz László şi Tatz Kálmán. László era cel mai mare. A fost elevul lui Balló Ede59, cunoscându-1 la Budapesta ca un bun portretist. In timpul acelei comune60 cu sfârşit îndoliat, am fost mult timp împreună. Ca artist ce trăia din portretistică, şi-a pierdut comenzile din Lipótváros. Nicicum nu-şi putea imagina cineva , ca în timpul comunei să fie artist. Din ce să trăiască dacă nu poate picta portretele doamnelor de salon, pline de bijuterii de aur şi platină. Oh, această artă a reprezentării portretului doamnelor tolănite pe canapele, era depăşită... Bietul Laci, din cauza unor necazuri a trebuit să părăsească teritoriul ţării. Prima oară a plecat la Roma. Acolo a produs mare senzaţie un autoportret, care-1 înfăţişa în timpul bărbieritului. Probabil lucrarea se află în Galeria Naţională. Mai târziu am văzut lucrarea acolo. După o scurtă şedere la Roma, prietenul meu Laci a pornit spre Asia, să-şi caute fratele mai mic, pe Kálmán. Pe toate acestea le-59 Balló Ede (1859-1936) pictor, din 1894 este profesor la Şcoala superioară de desen şi caligrafie de Ia Budapesta * Aurel Popp se referă la revoluţia din Ungaria (1919)
