Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
Revolutia curuţilor in oraşul Lobonţilor
64 Aurel Popp Eram chiar la Satu Mare să-mi vizitez familia suferindă de gripă spaniolă, când venise vestea revoluţiei de la Budapesta. Eram încă la pat, deoarece şi eu luasem gripa de la membrii familiei în acel timp scurt al şederii mele acasă, când din locuinţa învecinată cu cazarma 5, auzeam desluşit împuşcături repetate din stradă, de sub geamul meu. Asemenea unui furnicar, pe străzile Sătmarului circulau soldaţi înarmaţi, unii fiind în concediu, alţii reţinuţi în oraş cu alte treburi, încă mai trăgeam patul, când am auzit vestea că din cazarmă, respectiv cei din detaşamentul de voluntari al regimentului 12 de honvezi, patrulau pe străzi şi-i adunau pe soldaţii ce împuşcau aiurea. Nici n-am aşteptat să mă însănătoşesc ca lumea, m-am grăbit să-mi caut camaradul, căpitanul Boromissza Tibor, comandantul gărzii de la gară, cu care deseori făceam schimburi de idei. Agitaţi, am stabilit problemele mai urgente pe care le aveam de făcut, apoi grăbiţi, l-am căutat pe Kocsis László, preşedintele partidului social-democrat, comunicându-i, că cel mai urgent ar fi în condiţiile actuale organizarea unei gărzi muncitoreşti, iar apoi preluarea puterii. Atunci erau deja formate Sfaturile naţionale, dar nu aveau nici o putere. Poliţia era în destrămare, căpitanul de poliţie , Ozoray, nu mai avea nici o influenţă, iar soldaţii întorşi de pe front, se alăturau tot mai mult mulţimii răzvrătite. Soldaţi cântând şi împuşcând aiurea, circulau pe străzi, fie în grupuri, fie răsfiraţi, iar cetăţenii îngroziţi urmăreau din ferestre manifestaţiile de stradă, gălăgia, împuşcăturile. Hotărârea luată trebuia urgent dusă până la capăt, împrejurimile gării erau ticsite de soldaţi ce se întorceau de pe frontul rusesc, o mulţime de cai,căruţe, oameni, un tumult ce nu existase nici în august 1914. Nici asigurarea alimentaţiei publice nu era satisfăcătoare, iar din gară majoritatea mulţimii de oameni se îmbulzea spre oraş, neputând săşi facă rost aici de alimente, îngroşând numărul acelora care urlau şi tulburau ordinea. Grăbiţi, am început organizarea Gărzii Muncitoreşti. Neţinând cont de interziceri, am făcut rost de cheile depozitelor de muniţii ale regimentului din cazarmă, şi am înarmat imediat muncitorii şi soldaţii. In această acţiune de un mare ajutor mi-au fost plutonierii aflaţi în acel moment acasă, Grenzer Gábor, Gramma Antal, Molnár Mihály, Nagy Gyula, Timován Lambert şi mulţi alţii, fără de ajutorul cărora , n-aş fi reuşit să
