Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
La capătul unei vieţi... 43 Este adevărat că, atunci parcă arta plastică n-ar fi avut nici o altă problemă decât aceea de a decide asupra acestor două metode de exprimare. Vai, mult mai multe întrebări nerezolvate stau şi azi în faţa artei. Dar când şi cum se poate imagina că problemele artei se pot rezolva cândva, de cineva ?Aceasta nu se va întâmpla niciodată, căci această lume în care sa născut şi s-a dezvoltat arta, cu multe mii de ani în urmă, nu va supravieţui, nu i se va păstra nici amintirea... Am fost la înmormântarea dragului meu profesor Hegedűs László. Puţini au venit dintre elevii săi, căci în marea lor majoritate s-au risipit prin lume - să-şi câştige o pâine. Iar când în 1911 la Academia Julian din Paris, când am câştigat pentru prima oară un premiu la “concursul de nuduri”, atunci am văzut desenul său atârnat printre lucrările premianţilor de odinioară şi l-am plâns a doua oară pe Hegedűs László. In acest an, când am predat la şcoala Wagner, (şcoală particulară din Budapesta - n.t.), soarta a făcut să întâlnesc mulţi oameni valoroşi. Aici l-am cunoscut pe Tanay Frigyes, excepţionalul june prim, din acea vreme, al Teatrului de comedie (Vigszinház) şi tot aici am făcut cunoştinţă şi cu actorul Hegedűs Gyula. In timpul lor liber veneau la un şpriţ, la cârciumioara la care şi noi, profesorii de la şcoala Wagner mai veneam să ne înecăm amarul. De multe ori îi conduceam pe Tanay şi Hegedűs la staţia de autobus, fapt despre care Hegedűs spunea că, de aceea îi conduc ca să-mi aerisesc capul, deşi eu insistam să susţin că o fac numai din marele respect ce le port. Nici până azi nu s-a decis cine avea dreptate, pentru că în realitate, amândoi spuneam adevărul. 1906, la 30 august am împlinit 27 de ani La 1 septembrie 1906 am primit numirea de profesor suplinitor la gimnaziul catolic regal din Satu Mare. Ce a însemnat acest lucru pentru familia noastră nu poate aprecia decât acela care timp de douăzeci şi doi de ani a trăit în aceleaşi condiţii ca şi noi după moartea tatălui nostru. Cu preţul a câtor lipsuri şi suferinţe au ajuns cei doi fraţi ai mei să câştige şi ei o pâine, prin suportarea a câtor purtări nedemne a obţinut în cele din urmă fratele meu mai mare un post de învăţător, pentru a ne putea ajuta pe noi cei mai mici, despre toate acestea este destul să -ţi aminteşti, dar să le mai şi relatezi în scris , ceea ce şi astăzi îmi este dureros şi greu , deşi timpul a şters mult din rugina suferinţelor mele sufleteşti [...]
