Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
La mecenţiu
La capătul unei vieţi... 117 Dar cum ne apropiem de Mecenţiu, tot aşa simţim din nou că ne scufundăm şi mai mai tare în pământ ... Privind de aici, mai de jos, tumul bisericii calvine din Tăşnad parcă îl vedem şi mai înalt, iar spre dreapta, la un nivel cu noi, se văd turnurile din Căuaş. Caut cu privirea pusta, numită Hetey, numită aşa după numele aceluia care a cerut să fie îngropat în mijlocul ei, mormântul fiind împrejmuit de un gărduleţ - unde ne jucam de copii ...Toate acestea s-au întâmplat acum 63-65 de ani... 63-65 ! O distanţă respectabilă... Şi atunci sărbătoarea paştelui fusese aşa devreme ca şi cea de-acum. Şi atunci era nevoie de ouă pentru sărbătoare ca şi acum ... Dar atunci flăcăiaşi fiind, eram ca nişte drăcuşori ... neastâmpăraţi , ca şi acest mânz al nostru, care chiar şi după acest drum lung şi plin de gropi, mergea vesel pe lângă noi. Acum 63-65 de ani, stăteam aşezaţi pe mormântul lui Hetey, şi priveam mirajul strălucitor pe cerul dinspre Căuaş ... Acolo, străluceau în faţa noastră turnurile marilor oraşe, imensele palate cu zidurile lor de apărare ... Acolo mijeau, tremurând în faţa ochilor noştri pe cerul însorit ... ademenindu-ne sufletele de copii, iar noi credeam şi speram ... Eram ameţiţi de propriile noastre închipuiri... In cei 63-65 de ani ce s-au scurs, nici n-am observat că aceste miraje ne-au purtat spre Apus, spre Sud şi mai departe spre Nord, până la Moscova ... Ne aflăm la primele case din satul lui Ady Endre. Pe dealul din stânga, numit şi dealul Bence, stau casele construite de secui, care au ajuns aici din Ciuc, mânaţi de setea de pământ, şi pe care Ady Lőrinc i-a iniţiat în regulile cultivării pământului din această zonă. [...] Alianţa lui Francisc Rákóczi cu regele Poloniei şi hanul tătarilor nu reuşeşte. Tătarii întârzie, nici regele Poloniei nu a mişcat şi astfel Francisc Rákóczi a fost silit să depună armele pe câmpia de la Moftin. După depunerea armelor, cam la 7-8 ani dintr-o dată au apărut tătarii în valea Oltului, intrând ca vântul în Ardeal, ajungând până la Mecenţiu. Acesta avea atunci alt nume, probabil Kótó [...]. Numele satului Mecenţiu (Ér-Mindszent) (96) s-a născut după cum se spune în felul următor: In perioada invaziei "hoardelor turceşti", populaţia vechiului sat s-a refugiat în pădurile apropiate, de pe dealul Bence. Biserica catolică exista deja (azi este incendiată), iar lângă ea era şcoala maghiară de astăzi, care se presupune că în acea vreme funcţiona ca şi mănăstire de călugăriţe, din care doar câteva aveau grijă de biserică. Când populaţia refugiată ieşea din păduri pentm a merge la biserică spunea :
