Rusu, Adrian Andrei: Gotic şi Renaştere la Vinţtu de Jos. Documente de cultură materială din Transilvania secolelor XIII-XVII (Cluj-Napoca - Satu Mare, 1998)

Cultura materială provenită din sitularbeologic de la Vinţu de Jos

Ungariei etc), alegorii religioase (lupta berzei şi cerbului cu şarpele), combinate cu scene de luptă cu monştrii ori Lupa capitolină, Hercule cu arcul, omorând vulturul lui Zeus, apoi cahle cu scene de vânătoare, reprezentări heraldice (vultur bicefal habsburgic, grifon cu stema Sibiului, blazonul familiei Báthory), vegetale şi geometrice, piese de la socluri, coronamente, decoraţii. Materialele arheologice contemporane funcţionării castelului sunt mai bogate decât cele din vremurile mănăstirii. Vesela de la castel este un amestec de numeroase vase de lut, extrem de comune, nici măcar cu decoraţii deosebite, combinate cu o sticlărie de excepţie (importuri italiene în primul rând). Cea din urmă, împreună cu abundenţa celei dintâi, constituie un important indiciu privitor la dotarea rezidenţelor nobiliare transilvane de la graniţa secolelor XVI-XVII. S-au recuperat pahare cilindrice, cu picior masiv, decorate cu motive geometrice ori capete de lei, simple, gravate ori cu decor aplicat, boluri, flacoane şi butelii de tradiţie medievală, alături de inovaţii şi modernităţi. S-au înmulţit tacâmurile, pintenii, au apărut zarurile de joc, podoabele personale. Cele din urmă sunt exemplificate superlativ prin componentele tezaurului ascuns în ultimii ani ai secolului al XVI-lea: copcii, ace de păr, inele, medalioane de argint aurit, cu granate. Informaţii din secolul al XVI-lea descriu reşedinţa de la Vinţu nu numai ca un castel rezidenţial, ci şi ca o fortificaţie. Din punct de vedere arheologic, fortificaţia castelului a fost identificată sub forma unei palisade duble, ce înconjura, la o distanţă destul de mică de zidurile de închidere al mănăstirii, cel puţin laturile de est şi sud. A constat din bârne groase înfipte vertical, la o distanţă de circa 0,50 m una faţă de alta. Primul şir a fost dublat de altul, aflat la 0,50 m spre sud. Bârnele celui de-al doilea şir au fost înfipte la o adâncime mai mică. Către colţul de sud-est al vechii mănăstiri, şirul de găuri de bârne descria un unghi drept, în aşa fel încât să se poată presupune că acolo a existat un turn. Probabil este unul dintre cele patru turnuri despre care se menţionează în relatarea italianului Ascanio Centario. Palisada a fost demolată, nu a fost distrusă. In găurile fostelor bârne s-au descoperit fragmente de cahle din secolul al XVI-lea. Sfârşitul castelului este indicat de îngroparea tezaurului mare (circa 1 kg de monede şi piese de podoabă), în vremurile ultimilor ani ai secolului al XVI-lea. Probabil deja serios afectat de relativitatea construcţiilor grefate pe fundaţiile dominicane, castelul şi-a încheiat existenţa în vremurile principelui Gabriel Béthlen. Acesta din urmă susţinea că şi-a construit castelul pe noi fundamente, fapt ce este parţial sau în cea mai mare parte, corect. în inscripţia pe care el a pus să fie gravată şi aşezată deasupra porţii principale de intrare, principele se lăuda că operaţia fusese finalizată încă în anul l6l7. Afirmaţia a fost deja contrazisă de către istoricii de artă şi de cercetările arheologice, care au arătat clar că a fost vorba despre un proiect mai 10

Next

/
Thumbnails
Contents