Ciubotă, Viorel - Nicolescu, Gheorge - Ţucă, Cornel (szerk.): Jurnal de operaţiuni al Comandamentului Trupelor din Transilvania (1918-1921) 2. (Satu Mare, 1998)

Lingvistică şi etnografie / Sprachwissenschaft und Volkskunde / Nyelvészet és néprajz - Contacte culturale în prezentarea muzeografică / Kulturkontakte in der musealen Präsentation / Kultúrák találkozásának múzeumi ábrázolása

516

Ioana Dăncus, Mihai Dăncus

POIENILE DE SUB MUNTE (D.J. 187)

Comuna este situată la 16 km. De la drumul naţional, fiind ultima localitate de pe vale, în continuare sunt munţii. Documentele amintesc pentru prima dată aşezarea, la 1353, când aparţinea fiilor lui Iuga, voievod din neamul bogdăneştilor41._______________________________________

Casă ruteană secXVIII-lea - Poienile de sub Munte

Ca număr de locuitori şi ca extindere este una din cele mai mari aşezări rurale din ţară.

Majoritatea populaţiei este de origine slavă, având caracteristici comune cu huţulii din Precarpatia. Mai trăiesc aici şi puţini români şi câteva familii de maghiari. în sat există o biserică de lemn, monument, care se înscrie în specificul maramureşean, dar care de mulţi ani a fost golită de iconografia veche. Satul conservă încă mai multe case şi acareturi vechi realizate într-o arhitectură specifică. Se mai păstrează şi piese de port popular dar care de-a lungul timpului a fost influenţat de portul românesc.

Ocupaţiile de bază ale locuitorilor sunt legate de exploatarea lemnului, prelucrarea acestuia, mulţi locuitori fiind şi angajaţi la exploatările miniere de la Borşa-Vişeu. Creşterea animalelor a fost dintotdeauna o sursă de existenţă. Văile tumultoase au facilitat şi funcţionarea mai multor instalaţii tehnice de factură tradiţională: mori, vâltori, joagăre, pive.

41 IOAN MIHÁLYI DE Apşa, Istoria Comitatului Maramureş - Diplome maramureşene din secolele al XIV-lea şi al XV-lea, Sighet, 1900, p. 67, 166, 168, 175, 224 şi următoarele; Radu Popa, Ţara Maramureşului în veacul al XIV-lea, Bucureşti, 1970, p. 55, 95, 152 şi următoarele.