Ciubotă, Viorel - Nicolescu, Gheorge - Ţucă, Cornel (szerk.): Jurnal de operaţiuni al Comandamentului Trupelor din Transilvania (1918-1921) 2. (Satu Mare, 1998)
Lingvistică şi etnografie / Sprachwissenschaft und Volkskunde / Nyelvészet és néprajz - Contacte culturale în prezentarea muzeografică / Kulturkontakte in der musealen Präsentation / Kultúrák találkozásának múzeumi ábrázolása
512 Ioana DAncuş, Mihai Dăncuş istoriei, localitatea apare menţionată la 1386 când Simon, Nicolae, Gheorghe, Luca, Ştefan, Grigore şi Foriş “din Vişeu” sunt întăriţi în stăpânirea moşiei lor “Felsev Viso”33. Ca dată certă de atestare a localităţii este anul 1549 când apare în documente ca Vişeu Nou34. Până nu demult localitatea se numea între Râuri (deoarece este situată între râurile Vişeu şi Vaser sau Valea Râului). Populaţia locală iniţial a fost compact românească până în secolul al XVIII-lea, când aici au fost aduşi colonişti germani, în anul 1773 înfiinţându-se atât în Vişeu cât şi la Borşa Handal centre forestiere pentru exploatarea pădurilor. Majoritatea coloniştilor nemţi a venit din zona Zips (Slovacia), de aceea populaţia românească le zice ţipţeri. Un alt grup a fost adus din Austria Superioară. în aceeaşi perioadă se stabileşte în Vişeu şi un grup de evrei veniţi din Galiţia, refugiindu-se de persecuţiile la care erau supuşi acolo. Legenda de întemeiere a localităţii vorbeşte despre păduri mari care se întindeau pe aceste locuri. Se spune că un om din satul vecin, Vişeu de Mijloc, fiind împreună cu feciorul lui cu caprele la păscut la pădure, a tăiat un arbore mare de molid. Molidul a căzut peste fecior omorându-1. Considerându-se vinovat în faţa lui Dumnezeu, omul s-a hotărât să construiască o biserică. Din trunchiul molidului a cioplit tălpile bisericii, iar tulpina a servit ca altar. în jurul acestei biserici s-au construit case şi aşa a luat fiinţă satul care s-a numit între Râuri, iar astăzi Vişeul de Sus. Este atestată sigur prezenţa unei biserici de lemn pe Valea Scradei, pe locul numit “La mănăstire” (unde de altfel a şi fost o mănăstire cu călugări). Aceasta în anul 1762 a fost adusă în centrul localităţii, deorece istoria orală spune că în timp ce călugărul era în sat după danii, în biserică au intrat nişte capre care au profanat-o. în felul acesta s-a părăsit şi desfiinţat mănăstirea35. Cerută de populaţia germană “ţipţeri” instalaţi în localitate, biserica a fost dăruită acestora pentru a-şi putea practica cultul până la construirea altei biserici (circa 1910 - construcţie în piatră în stil neogotic, de rit romano-catolic, numită de populaţia locală “biserica nemţească”). Credem că biserica de lemn a mănăstirii de pe Valea Scradii (cu istoria cunoscută) mai târziu, în perioada interbelică, a fost mutată la Sinaia de către regele Carol al II-lea pentru cercetaşi, iar după război, a fost transferată şi restaurată în altă parte. 33 Radu Popa, Ţara Maramureşului în veacul al XIV-lea, Bucureşti, 1970, p. 13. 34 Ioan Mihályi de Apşa, Diplome maramureşene din secolele al XIV-lea şi al XV-lea, Sighet, 1900, p. 369. 35 Titus Bud, Date istorice despre protopopiatele, parohiile şi mănăstirile române din Maramureş, din timpurile vechi până în anul 1922, Gherla, 1911, p. 80-81.
