Ciubotă, Viorel - Nicolescu, Gheorge - Ţucă, Cornel (szerk.): Jurnal de operaţiuni al Comandamentului Trupelor din Transilvania (1918-1921) 2. (Satu Mare, 1998)

Lingvistică şi etnografie / Sprachwissenschaft und Volkskunde / Nyelvészet és néprajz - Contact lingvistic: iterferete, bilingvism / Sprachkontakt, Interferenzen, Zweisprachigkeit / Nyelvi kontaktus, interferencia-jelenségek, kétnyelvűség

Richard Sârbu (România)

1. într-o abordare dintr-o perspectivă preponderent psiholingvistică, pe baza modelului “dinamic-contextual”1, aplicat nivelului lexical, bilingvismul este definit, în versiunea lui ideală, ca un fenomen de “echilingvism” (“ambilingvism”). Această noţiune presupune existenţa următoarelor premise:

a) utilizarea alternată, în egală măsură, a două limbi, chiar dacă nu şi cu aceeaşi competenţă, având în plan subiectiv o pondere egală (cel puţin afectivă);

b) gândirea (“ideaţia”) în ambele limbi şi, în general, capacitatea neuropsihică de a produce şi înţelege mesaje în ambele limbi;

c) învăţarea timpurie şi utilizarea îndelungată a celor două sisteme lingvistice;

d) corelarea “pragmatică” cu necesităţile de comunicare ale individului şi ale grupului social;

e) stăpânirea (nu neaparat absolută şi integrală) a elementelor şi registrelor ambelor limbi;

f) conştiinţa lingvistică a (înţelegerii) existenţei (în individ) a celor două sisteme, ca două modalităţi diferite de comunicare.

2. Modelul ’’contextual-dinamic” de abordare a bilingvismului are ca punct central de referinţă individul, antrenat în actul comunicării în totalitatea sa, ca persoană umană complex determinată în plan psiho-social, şi vizează cu precădere adaptarea acestuia la partener, la situaţia de comunicare, la contextul ’’total” în continua sa schimbare.

2.1. într-o accepţiune globală, contextul “total” include o

mare varietate de elemente variabile determinante, în funcţie de care se schimbă preponderenţa codurilor lingvistice utilizate de bilingvi în discurs.

Dintre aceste variabile, mai importante ni se par următoarele:

■ contextul socio-economic cultural şi istoric dat;

■ statutul socio-profesional al partenerilor participanţi la actul de comunicare;

■ vîrsta şi stările psihice, interesele, atitudinea, personalitatea şi interesele acestora;

■ cadrul situaţional comun (circumstanţe: ambient, moment, loc etc.)

1 Cf. TATIANA Slama-CazacU, Psiholingvistica o Ştiinţă a comunicării, Bucureşti, 1999, p. 232-240.

Recurenţa sinonimică la vorbitorii bilingvi