Gindele, Robert: Cercetări archeologice în judeţul Satu Mare (Satu Mare, 2014)
1919 - Martie
comp<ania> de mitral<iere> din Csúcsa are 3 mitraliere aşezate pe Ciclul Lazurilor şi că Reg. 39 Honv. s-ar afla în pădurea dinspre dealul Proincel; mai declară, că a văzut la 100 m sud şos<eaua> Csucsa-Fekete, la liziera vestică a Ciucei, o baterie de 4 tunuri de 75 mm şi că în noaptea de 5 martie a.c. a venit la Csúcsa un tren cu 200 oameni din Reg. 21 Honv. cu 4 mitral<iere> şi care a plecat imediat la Crasna. Un observator raportează: Se vede cu binoclul, cum inamicul lucrează elemente de tranşee, pe cele două vârfuri de deal de pe Ciclul Lazurilor. Sectorul Mureşului (Divizia 2 v-tori): Un observator de la Găina, raportează că posturile inamice din Hat-Nagel, au fost schimbate cu alte trape (cam 3000 sold<aţi>) şi că printre ei s-ar afla şi voluntari români plătiţi. La Hatmagyar ar fi sosit un pluton de francezi. Azi s-a prezentat la P.C. al Reg. 3 v-tori, Locot. francez Jeanet, din Reg. 1 v-tori african, comandant al unei trupe de recunoaştere din Ultyo; el a comunicat că este trimis de Generalul Coudrecourt, comandantul trapelor franceze din Arad, spre a ne comunica, de a se pune în vedere trapelor noastre, de a nu înainta până nu vor sosi ordine precise de la Comandamentul francez, care ar fi informat că trupele noastre au intenţiunea să înainteze. S-a făcut cunoscut ofiţerului francez, că astfel de chestiuni depind de comandamentele superioare române şi care sunt în legătură cu cele franceze. Din cenzurarea scrisorilor, rezultă că societartea de propagandă ungurească "Orzagos propágánda bizotsag"28, continuă a trimite scrisori în teritoriul ocupat, făcând propagandă în favoarea republicii maghiare. Din cenzurarea unei scrisori trimise de un soldat din Budapesta, rezultă că ungurii vor lua în scurt timp ofensiva. Un agent al biroului inf<ormaţii> <al> Cons<iliului> Dirig<ent> Cluj, informează: La 28 II a.c. se găseau la Soborsin: aprox<imativ> 800-1000 sold<aţi> unguri, care umblau destrăbălaţi; un tren blindat în gară; tot la acea dată se găseau la Arad cadrele Reg. 33 şi 46 inf. cu 300 oameni şi 30 ofiţeri, deasemenea se mai găsea<u> 500 sold<aţi> francezi cu Generalul Coudrecourt. Generalul locuieşte la un evreu, care face propagandă deschisă contra românilor. Ofiţerii francezi dau banchete şi baluri, în care ocaziuni toastează pentru înfrăţirea cu Ungaria. Diferitele anchete sunt făcute de către un ofiţer francez şi unul ungur, iar dreptatea nu se dă românilor, care sunt găsiţi întotdeauna vinovaţi. Diverse: Din cenzurarea scrisorilor: Societatea "Alkoto nuvésfek és tudományos kuvatok szovétsege", trimite o scrisoare doctorului Marót Karoly29 din Cluj, ragându-1 să comunice atrocităţile ce românii ar săvârşi asupra populaţiei maghiare. Se recomandă doctorului, să se folosească de propaganda Minist<eralui> de externe maghiar, precum şi de ştirile ce la va afla din ziarele din Budapesta. La prizonierii din Ardeal veniţi din Rusia şi demobilizaţi de armata ungară, sosiţi în gara Zam în ziua de 13 III a.c. şi printre care se aflau mulţi români bucovineni şi basarabeni, s-au găsit ascunse de ei, sub paiele de prin vagoane, manifeste bolşevice împărţite de către ungurii din Budapesta. Cazul se cercetează de Div. 2 v-tori. Un comisar al guvernului maghiar, a ţinut trupelor din staţiile dintre Arad şi Soborşin cuvântări patriotice, îndemnându-i la luptă contra noastră. Podul de la Halmagy care a fost aruncat în aer de Sublocot. ardelean Micleanu, a fost reparat de unguri, iar tatăl ofiţerului silit să plătească 50.000 cor<oane> despăgub<ire>. La Alba Iulia, s-a găsit pe trotuarul din faţa popotei ofiţerilor, manifeste semnate de partidul comunist, adresate soldaţilor noştri, prin care îi îndeamnă la anarhie şi dezertare. S-au luat măsuri pentru a se descoperi autorii. în ziarul unguresc "Az Ujzag"30 din 4 III 1919, a apărat un articol relativ la viitoarea organizare a armatei maghiare şi care spune că cea mai mare parte a soldaţilor ce servesc acum, va fi concediată, noua armată ungară formându-se din angajări voluntare. E vorba să se formeze 6 divizii, un detaşament de secui şi unul de marinari, diviziile vor fi compuse din 3 brigăzi fiecare având 3 regimente, fiecare regiment 3 batalioane, fiecare batalion 3 comp<anii> şi o comp<anie> mitraliere iar comp<aniile> vor avea câte 3 plutoane şi unul 84