Lobonţ Puşcas, Maria: Ceramica în colecţtia de etnografie a Muzeului Judeţean Satu Mare (Satu Mare, 2014)
Introducere
Introducere - Вступ - Introduction îndelungată, care, se spune, este păstrată în ideea că primul artist a cunoscut şi a văzut în realitate modelul reprezentat în icoană. Se spune, astfel, că prima icoană a lui Iisus şi a Sfintei Fecioare a fost pictată de Sfântul Luca. Fiecare autor ulterior va folosi icoana originală ca pe un ghid. Cu toate aceste limitări ale creaţiei artistice, talentul anumitor autori, originalitatea unor anumite şcoli iconografice răzbat peste veacuri şi disting anumite creaţii din rândul multitudinii de icoane păstrate. Colecţia de icoane a Muzeului Judeţean Satu Mare este una bogată, instituţia păstrând în patrimoniul său istoric şi etnografic 408 de astfel de creaţii. Prima şi cea mai importantă distincţie între icoane o reprezintă materialul subiacent al reprezentărilor, cele mai răspândite fiind lemnul şi sticla. Icoanele pe lemn sunt cele mai trainice, având şi o tradiţie îndelungată în spaţiul creştin românesc. Adevărate capodopere ale picturii pe lemn le reprezintă icoanele care au fost destinate iniţial unui iconostas, partea cea mai vizibilă şi cea mai reprezentativă din punct de vedere artistic al bisericilor de rit oriental. De multe ori icoane împărăteşti, de dimensiuni considerabile, dar şi reprezentări de mai mici dimensiuni, destinate încadrării în registrele superioare ale iconostasului, icoanele pe lemn păstrează identitatea creativă a unor pictori renumiţi la nivel regional, autori ai unor adevărate şcoli picturale. Astfel de icoane se păstrează îndeosebi în colecţia de istorie a Muzeului Judeţean Satu Mare. Fără îndoială, cel mai important astfel de ansamblu îl reprezintă iconostasul bisericii greco-catolice din Tarna Mare, păstrat integral, ale cărui cele mai vechi reprezentări datează de la finalul secolului al XVII-lea. Iconostasul este la ora actuală clasat în patrimoniul cultural mobil al României, la categoria Tezaur. Icoanele pe sticlă au o provenienţă şi o datare extrem de variată. Mai mobile şi de multe ori de mai mici dimensiuni, ele depăşesc rapid sfera devoţiunii cultice, în interiorul bisericii, răspândindu-se la nivelul celei individuale şi deservind spiritualitatea familiei. Se spune că tradiţia pictării icoanelor pe sticlă se naşte în ultimul deceniu al secolului al XVII-lea, odată cu minunea săvârşită de icoana Maicii Domnului de la Nicula, care a plâns timp de 26 de zile. Credincioşii au început să vină în număr din ce în ce mai mare la pelerinaj, şi cu toţii îşi doreau o copie a Icoanei binecuvântate. Nu este de mirare, astfel, că mănăstirea Nicula a devenit unul dintre cele mai importante centre de pictură bisericească pe sticlă din Transilvania în secolele XVIII-XIX. Pictura pe sticlă necesită o tehnică deosebită de alte materiale subiacente. Pictorul realizează o schiţă în oglindă pe partea sticlei care va reprezenta spatele icoanei, apoi pictează detaliile, acoperind în final pictura cu un lac protector şi înrămând-o. Partea vizibilă a icoanei este protejată astfel de un ecran din sticlă. Partea cea mai valoroasă a colecţiei de icoane pe sticlă a Muzeului Judeţean Satu Mare, păstrată la secţia de etnografie, o reprezintă cele peste 100 de astfel de reprezentări picturale aparţinând şcolii de la Nicula. Marea majoritate a acestora 8ß°®2 MUZEUL JUDEŢEAN SATU MARE
