Kinces, Diana: Tăşnad. Chid cultural. Istoric (Satu Mare, 2015)

Turism

abarticulare, afecţiuni neurologice periferice cronice, afecţiuni ginecologice cronice (în afara puseelor inflamatorii), afecţiuni posttraumatice, boli asociate (boli profesionale, endocrine, boli de metabolism), dar şi pentru băi tonifiante, de întreţinere a condiţiei fizice sau, pur şi simplu, agrementai, prin îmbinarea curelor de apă, aer şi soare. Până în anul 1990, baza turistică a funcţionat ca locaţie a turismului de agrement estival, din mai până în octombrie, preponderent de week-end, valorificând într-o singură modalitate (înotul), apele termale ce alimentau ştrandul. Ulterior, spaţiul de agrement a fost lărgit prin construirea a încă două bazine, din care unul pentru copii, cu un volum cumulat de 1400 m3 şi cu temperatura apei în jur de 40°C. După anul 2005, investiţiile şi iniţiativele de construire a unor locaţii se amplifică apărând hotelurile, motelurile, şi un număr mare de pensiuni şi case private. Oferta de cazare pentru tineri, turişti cu posibilităţi materiale mai restrânse, dar cu cerinţe de confort modeste, s-a lărgit prin amenajarea unor campinguri cu căsuţe, respectiv a campingului cu corturi. în anul 2014 ştrandul a fost dotat cu o bază sportivă multifuncţională, care cuprinde un teren de tenis cu piciorul, cu gazon artificial, respectiv un miniterendefotbal şi unulde volei cu nisip. Anual, Staţiunea Tăşnad este vizitată de circa 250.000 de turişti. ‘ік:я>м........ііШИШИІіГі

Next

/
Thumbnails
Contents