Kinces, Diana: Tăşnad. Chid cultural. Istoric (Satu Mare, 2015)

Etnografie

Domeniile de specializare a meşterilor răspundeau cerinţelor traiului de zi cu zi al oamenilor din zonă, centrându-se îndeosebi pe prelucrarea lemnului, fierului şi a pielii. Atelierele meşteşugăreşti produceau toate obiectele şi instalaţiile necesare dotării unei gospodării, respectiv unelte utilizate în activităţile tradiţionale din zonă. Produsele finite, rezultate ale muncii din ateliere erau vândute în târgurile organizate săptămânal sau lunar în Tăşnad.

Dintre atelierele meşteşugăreşti care şi-au desfăşurat activitatea în oraş trebuie menţionate cele de tăbăcar, pantofar, dogar, fierar, olar etc. O parte din aceste ateliere au fost expuse în cadrul casei muzeu din incinta ştrandului din Tăşnad şi astfel ele reconstituie într-o manieră inteligibilă şi sugestivă, arta aproape uitată a meşterilor din Tăşnad, astăzi în totalitate înlocuită de producţia industrială.

Cel mai practicat meşteşug în Tăşnad a fost olăritul. în secolul al XlX-lea existau la Tăşnad nu mai puţin de 20 de meşteri olari, meşteşug transmis din tată îh fiu, iar cejveniţi din exterior plăteau o anumită taxă d^ucenic pentru a.jpvăţa'acest jţeşteşug. Dg,|em|rcaţ faptul cj^produsele obţinute a'îfeau,

Specificul ceramicii produse la Tăşnad este dat de cromatica vaselor, marea majoritate nesmălţuite, având stratul exterior angobat, tehnică ce oferea şi culoarea de fond, peste care se apjicau elemente decorative minimale, pictate cu cornul sau cu pensula, reprezentând în special motive ornamentale fitomorfe, monocrome, în culorile păn^antulur ţocru, maro). Ca

;;; -mai întâi de toate, un rol funcţional (pentru prepararea hranei, pentru păstrat laptele şi apa, pentru transportul mâncării la câmp), astfel regăsim oale pentru sarmale, oale pentru majun, cratiţe, strecurători, ulcioare pentru apă, pentru vin, farfurii, pipe etc. Ceramica de Tăşnad are caracteristici tehnice şi estetice deosebite, redate prin simplitate şi naturaleţe, folosindu-se culori în nuanţe calde.

tradiţionale. Meşteşugurile erau practicate fie în ateliere profesionale, fie pe stradă ca activitate sezonieră, sau ocazional în târgul care se desfăşura săptămânal.