Kinces, Diana: Micula. Chid Cultural. Istoric (Satu Mare, 2015)
Istoricul localităţii
Istoricul localităţii 7 Etimologia denumirii localităţii ne trimite la numele de origine slavă Mikola, o versiune a numelui Nicolae. Topicul de Micula a fost foarte puţin modificat sau adaptat de-a lungul timpului, astfel aşezarea apare sub numele de terra Nichola (1216), Micula (1303), Mikola (1327), possessio Mykola (1329), possessio Mycula (1348), Mikola (1828, 1851). Localitatea a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1216, în cadrul unei scrisori de donaţie a regelui Andrei al ll-lea care a dăruit ţinutul ce azi poartă denumirea de Micula, grofului Mere pentru merite deosebite. Descendenţii acestuia, familia Mikolay, vor rămâne cei mai importanţi proprietari până spre jumătatea secolului al XlX-lea Stema localităţii a fost concepută încă din anul 1456 în timpul domniei lui Ladislau al V-lea. în 1657 Mikolay András a turnat un clopot pentru biserica reformată, pe care figura blazonul familiei sale. Localitatea a suferit deosebit de mult datorită năvălitorilor tătari. Astfel în anul 1717 mii de tătari, au ucis copii, părinţi, bunici, jefuind şi pustiind tot ce găseau în cale. Locul în care s-a produs masacrul poartă azi denumirea de “Dâmbul Tătarilor”. La începutul secolului al XlX-lea satul este menţionat ca localitate maghiară cu locuitori majoritari reformaţi, având o biserică veche de piatră, preot şi învăţător. Pe bolta bisericii erau notaţi cei care au renovat biserica şi anume: Mikolay Boldizsár şi soţia Liziben Ersébeth în anul 1667 şi Mikolay György şi soţia Witkay Ersébeth, în anul 1705. Un clopot mare pentru biserică a fost cumpărat în anul 1710 de către Mikolay András. Mai erau pomenite şi 5 curii nobiliare deosebit de frumoase. Hotarul aşezării era format din
