Bălu, Daniela: Certeze. Chid Cultural. Istoric (Satu Mare, 2015)

Istoricul localităţii

în epocile bronzului şi fierului. Este cunoscut faptul că Oaşul nu a făcut parte din provincia romană Dacia, fiind "o cetate naturală a dacilor liberi", această origine îndepărtată fiind şi azi asumată cu mândrie si dârzenie de românii din Certeze.

aparţinut familiilor conţilor Károlyi, Teleki, Komis, baronilor Vecsey, Huszár, după care apar în localitate mai mulţi proprietari, în primul rând de păduri.

Vechea vatră a satului era situată până spre mijlocul sec. al XVIII-lea pe dealurile de est ale actualei comune, pe locurile numite "Pasca" şi "Ciorbeasca". Toponimul "Pasca", conform unei vechi legende, vine de pe vremea invaziei tătarilor (începutul sec. al XVIII-lea), care au năvălit în Certeze tocmai când oamenii ieşeau de la biserică în ziua de Paşti. Atunci toţi au fugit pe un dâmb unde şi-au mâncat pasca, acel deal purtând şi azi numele de "Pasca".

Localitatea este menţionată în documentele care vorbesc despre "drumul sării" (Via Southa sau Semitem Soout) ce pornea la 1355 din Ocna Şugatag, Maramureş, trecea peste munte în Oaş, prin Certeze, exprimând atât legătura economică cu Maramureşul, dar şi cea a păstrării ethosului românesc prin jurisdicţia voievozilor maramureşeni asupra Oaşului. La 1724 în Certeze este menţionat un voievod local, Cinta Ursu, şi mici nobili locali, proveniţi din rândul românilor ce s-au distins pentru merite militare. La 1774 sunt pomeniţi 51 de nobili, printre care loan şi Ştefan Pop.

Certeze este menţionată documentar din anul 1493, ca şi localitate românească din Oaş, ce aparţinea domeniului familiei Móric din Medieş (cu toponimul Vyfalw, Wyfalw). Conform afirmaţiei cercetătorului Ion Muşlea, "Certeze era un sat mare şi vechi, cunoscut încă de pe vremea huniazilor". Prin succesiuni a devenit proprietatea familiilor Báthori (până în 1520), apoi Lónyai şi Wesselényi, în secolul al XVIII-lea a

De Certeze a aparţinut şi ferma Monnier, în mijlocul căreia se afla un frumos castel construit de Monnier Lucian.

începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII- lea, în Oaş se intensifică lucrările de prospecţie şi exploatare a metalelor preţioase, inclusiv la Certeze şi Moişeni, iar între 1861-1865 la Moişeni avea sediul Asociaţia din Oaş a Fabricii de fier, cu două perimetre miniere: Tivadar şi August, situate în zona muntelui lezár din Certeze şi "locul lui Francisc" din Moişeni.