Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2003-2004 (7-8. évfolyam, 1-2. szám)
Adrian Andrei Rusu: Românii din Regatul Ungariei şi cetăţile medievale. (Privire specială asupra secolelor XIII-XIV)
Românii din Regatul Ungariei şi cetăţile medievale 91 castru)35. Avram Andea accepta şi el apropierea dintre iobagii de castru şi unii cnezi (din districtul [Caransebeşului), cel puţin în lumina unui act ca acela din anul 136936. Pornit de la termenul de „slugi crăieşti”, invocat de către cronistica slavo-română redactată în secolul al XVI-lea, Ovidiu Pecican consideră că se poate face echivalarea, cel puţin parţial, cu termenii de „cnezi iobagi ai regelui”, utilizaţi încă spre finele secolului al XIV-lea, măcar în Banat37. Până în acest punct vom constata că, independent de originea instituţiei cneziale, în cazul unor locaţii speciale (castelanii), asocierea cu iobagii de castre i-a dat o coloratură insolită, cu tendinţă de marcare terminologică specifică. Dacă formula „românească” a fost, cât de cât, cunoscută, cea „maghiară” a aceluiaşi „hibrid” (de fapt „hibride”), a rămas destul de nebuloasă. Dar, în definitiv, ca peste tot în regat, optica a doua, a soluţiilor de coabitare, era extrem de importantă în cunoaştere, pentru că era varianta aparţinătoare puterii. Radu Popa a făcut o serie de observaţii foarte importante legate de Maramureş. A constatat de pildă că, în primele decenii de stăpânire angevină, nu au fost făcute condiţionări de danii pentru români, ci doar donaţii după formule nobiliare clare şi definitive38. După anul 1360 situaţia pare să se fi schimbat cu totul, deoarece se discută doar despre pertinenţele cetăţii regale sau scoateri de sate din domeniul aceleiaşi entităţi39. Puţin înaintea anului 1300, se ştia că regalitatea raportase deja sate maramureşene la o cetate care se găsea în învecinatul comitat Ugocsa (Vise)40. Fenomenul a fost comentat şi în dreptul Haţegului. Şi acolo a funcţionat o relaţie globală a comunităţii cu autoritatea regală reprezentată de cetate-castelan41. Mai departe s-a scris că expresiile care amintesc de stăpâniri condiţionate în toate districtele româneşti sunt formule unificatoare. Indiferent de ceea ce s-a afirmat până acum despre originea districtelor, credem că Viorel Achim are dreptate atunci când cronologizează definitivarea soluţiilor districtelor regale în prima jumătate a secolului al XIV- lea42. Dar, a fost atunci doar finalul procesului de stabilizare a relaţionărilor dintre români şi rege, în condiţiile în care, districtele au intervenit ca soluţie 35 La începuturile evului mediu românesc. Ţara Haţegului, Bucureşti, 1988, p. 198 (în continuare R. Popa, Ţara Haţegului...) 36 Banatul cnezial, p. 133. 37 Arpadieni, Angevini, Români, Cluj-Napoca, 2001, p. 77 şi urm. 38 Ţara Maramureşului în veacul al XIV-lea, Bucureşti, 1997, p. 162-163 (în continuare R. Popa, Ţara Maramureşului...). M Ibidem, p. 166-167. 40 Ibidem, p. 47. 41 Idem, Ţara Haţegului.... p. 189. 42 In: Studii şi materiale de istorie medie, XII (1994), p. 111.
