Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2003-2004 (7-8. évfolyam, 1-2. szám)
Adrian Andrei Rusu: Românii din Regatul Ungariei şi cetăţile medievale. (Privire specială asupra secolelor XIII-XIV)
Românii din Regatul Ungariei şi cetăţile medievale 87 romanitate. Contradicţii vor exista însă şi în aprecierile globale, cea mai bună dovadă fiind scrierile lui Nicolae Iorga. Acolo se reflecta cel mai bine lipsa unor studii serioase privitoare la poziţiile medievale ale elitelor din Transilvania. Citindu-1, discipolii săi puteau apuca drumuri de interpretare aproape contrare. Intenţiile lui Dimitrie Onciul de a dezvolta aceste problematici, au rămas nefinalizate. La istoricii români interbelici nu există abordări de substanţă. loan Lupaş a continuat aceleaşi formule superficiale de analiză. Asocierea o întâlnim săgetată ici-colea, cu amărăciune sau revoltă, la Ştefan Meteş9. El a discutat variantele târzii de raportare, chiar şi în locuri unde, în secolul al XIV-lea, nu se ştia nimic despre existenţa lor (Almaş, Bologa)10. Până în anii de după cel de-al doilea război mondial, istoriografiile română şi maghiară fuseseră în dialog şi, în bună parte, în contradicţie. Dar, ceea ce este foarte important, se cunoşteau şi se respectau reciproc, din convingerea că, dincolo de resentimentele fiecăruia dintre semnatari (stimulate, pe de-o parte de istorici scoşi dintr-o „patrie” mare, pe de altă parte de alţii dornici să-şi motiveze şi istoric, noua patrie), făceau totuşi istoriografie. La ora când, în Transilvania, loan Lupaş era reprezentantul şcolii de medievistică românească ardeleană, un Makkai László sau Bónis György, îi citeau consecvent studiile. în primul deceniu de după război, medievistică românească ardeleană se găsea deja într-un proces constant de diluare şi degradare. Spre deosebire de istoricii unguri, istoricii români, urmând strict indicaţia de urmărire a valorilor „internaţionaliste”, a „prieteniei dintre popoarele lagărului socialist”, au evitat să se mai angajeze în continuarea polemicilor. A fost grav pentru că, orice dispută continuată ar fi dat motivaţii serioase dé citire atentă a „adversarilor” şi, concomitent, ar fi ajuns la producerea unei critici constructive. Urmarea directă, pentru subiectul pe care îl urmărim (dar din păcate şi pentru multe altele, nu doar de medievistică) o vom detalia în continuare. David Prodan a insistat pe formele târzii ale raportărilor la cetăţi şi mai cu seamă la mecanismele social-organizatorice11. Ştefan Pascu, cel care a dat tonul interpretărilor româneşti din a doua jumătate a secolului XX, nu a făcut decât să urmeze linia Lupaş, dar cu îngroşarea apropierii, până la identitate, a cnezilor de ţărani. Desigur că, în asemenea condiţii, românilorţărani nu li se putea asocia decât o „istorie anonimă” şi fără alte performanţe 9 „Istoricul român, vorbind de aceste cetăţi străine, găseşte la tot pasul amestecat în ele, o parte însemnată din viaţa trudnică a iobagilor români de sub stăpânire ungurească”, în loc. cit., p. 264. 10 Satele româneşti de pe teritoriul cetăţilor regale-fiscale din Transilvania în veacul al XVXVIl-lea, in voi. Fraţilor Alexandru şi Ion I. Lăpedatu, Bucureşti, 1936, p. 491-494. 11 Iobăgia în Transilvania în secolul al XVI-lea, I—II, Bucureşti, 1967-1968.
