Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2003-2004 (7-8. évfolyam, 1-2. szám)
Zsigmond Jakó: Publicarea izvoareor transilvănene în ultima jumătate de veac
36 Zsigmond JAKÓ diferite interese editoriale, considerente politice, dar şi de cerinţele pieţei. Analiza acestor factori noi ar depăşi, însă, cadrul acestei lucrări. Astfel, era de dorit ca anul 1848 să fie ales ca limita între perioadele anterioare şi cele mai recente, privind problemele cercetării izvoarelor istorice. începând cu această perioadă, se schimbă mobilurile, metodele şi temele interpretării istorice, interesele ştiinţei fiind, câteodată, neglijate aproape total. în urma analizei de mai sus şi, poate, prelungită prea mult, se impun următoarele concluzii: Dintre cele trei provincii istorice ale României (Moldova, Ţara Românească şi Transilvania), Transilvania posedă cea mai însemnată cantitate de surse istorice, fiind şi cea mai complexă în privinţa calităţii. Această situaţie, în schimb, nu este reflectată în interesul manifestat de istoriografie. în formarea acestei situaţii, un rol însemnat îl are, probabil, vechiul reflex, eronat, care consideră izvoarele de limbă latină, germană şi maghiară neimportante şi neglijabile în privinţa istoriei româneşti. Istoricii din secolul al XIX-lea au avut o părere exact opusă, dar în zilele noastre numai puţini - între care trebuie amintit David Prodan şi colaboratorii lui - sesizează potenţialul extraordinar oferit de izvoarele transilvane în cunoaşterea trecutului naţiunii române. O cauză secundară a situaţiei triste a izvoarelor istorice este politica mioapă a puterii comuniste privind cercetarea ştiinţifică. Prin dizolvarea instituţiilor tradiţionale ale minorităţilor şi neglijarea domeniilor cultivate de ele, specialiştii aparţinând acestor minorităţi au fost obligaţi să găsească noi metode şi soluţii pentru promovarea intereselor specifice. Atât istoriografia germană, cât şi cea maghiară au relansat activitatea de publicare a izvoarelor — parţial - în ţara-mamă. Criza provocată de dispariţia vechii generaţii de cercetători se menţine numai în cazul cercetării româneşti, care este abia la începutul redresării. La începutul lucrării, am pornit de la afirmaţia că istoria a condamnat la colaborare cercetările ştiinţifice aparţinătoare spaţiului carpatic. Această necesitate este valabilă şi în cazul prelucrării moştenirii comune a izvoarelor istorice. în acest sens, dezvoltarea timp de decenii a colaborării românogermane - cum se observă şi din rezultate - este un caz fericit. De asemenea, arhiva bisericii săseşti poate fi transformată într-o instituţie de cercetare, asigurând cadml pentru proiectele viitoare. După reorganizarea, în 1990, a Societăţii Muzeului Ardelean şi colaborările româno-maghiare au evoluat în sens pozitiv. Reînvierea Muzeului a creat posibilitatea ca centrul gravitaţional al cercetărilor în limba maghiară, privind Transilvania, să revină în această provincie, ocupându-şi cadrul tradiţional. De altfel, Societatea Muzeului este obligată, statutar, la colaborare cu instituţiile româneşti şi săseşti. Populaţia germană şi maghiară din Transilvania va aştepta, justificat, şi în viitor, ca cercetarea lor ştiinţifică să se ocupe de propriul trecut şi de izvoarele materiale şi scrise referitoare la
