Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2003-2004 (7-8. évfolyam, 1-2. szám)
Zsigmond Jakó: Publicarea izvoareor transilvănene în ultima jumătate de veac
Publicarea izvoarelor transilvănene în ultima jumătate de veac 25 economisit, deci, dacă publicul vorbitor de limbă română ar fi informat prin regeşte, în cazul diplomelor şi actelor - uzanţă încetăţenită deja în cercetarea transilvană. După aceste premise, propun trecerea în revistă a realizărilor cercetării din Transilvania - vizând, deopotrivă, pe cele române, maghiare şi germane - din ultima jumătate de veac. Acestea vor fi împărţite în trei grupe cronologice: izvoarele medievale, cele din epoca principatului şi, la urmă, cele modeme - până la mijlocul secolului al XIX-lea. Istoriografia marxistă din România şi-a fixat, în 1949, printre cele mai importante priorităţi, publicarea unui diplomatar pentru toată ţara, realizat după criterii unice, înlăturând toate iniţiativele precedente din domeniu. In seria C, referitoare la Transilvania, a monumentalei •întreprinderi realizată sub egida Academiei Române, cu titlul Documente privind istoria României (din 1977 Documenta Romániáé Historica), au fost publicate, în cele 14 volume, apărute între 1951 şi 2002, un număr de 5803 diplome - provenind din perioada cuprinsă între 1075-1375 - în traducere integrală sau regeste în limba română. în primele şase volume, textul latin al diplomelor a fost dat doar în cazul celor nepublicate anterior sau al celor considerate importante pentru istoria ţării. Această practică - care, de fapt, însemna un regres şi faţă de modul de editare a diplomatarelor româneşti anterioare - a fost îmbunătăţită, începând cu 1977, deoarece de la volumul şapte (din anul 1351), fiecare diplomă apare bilingv (adică în latină şi în traducere română). Majoritatea textelor este o republicare şi ele se referă la teritoriul României, în interiorul şi în vestul Carpaţilor, nu numai la Transilvania, în sens istoric. în mod fericit, în volumele mai recente a crescut numărul textelor nepublicate anterior şi aceste volume sunt însoţite, deja, de indice de nume şi de materie. Semnele periculoase ale crizei, schiţate mai sus, umbresc însă soarta acestei iniţiative lăudabile: asigurarea continuităţii este periclitată de nepăsare şi de lipsa urmaşilor. Problemele sunt bine ilustrate de anul de apariţie al volumelor individuale. Primele şase volume, apărute între 1951 şi 1955, au fost urmate, în 1977, de volumul VII, după 22 ani. între volumul IX şi X, iarăşi, a trecut un deceniu şi jumătate (1981-1994). Volumul XI (anii 1371-1375) a fost pregătit în şase ani, dar au trecut încă doi - deci, în total, opt faţă de volumul X - până la tipărirea lui, în 2002. împotrivă opiniei comunităţii ştiinţifice, a fost începută seria D a acestei publicaţii de izvoare, vizând relaţiile între cele trei provincii istorice - având un singurul volum în momentul de faţă. Acest volum dublează de fapt diplomele publicate în seriile precedente, între care şi cele transilvane.
