Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2003-2004 (7-8. évfolyam, 1-2. szám)
Ioan Drăgan: Dispariţia cnezului proprietar a mijlocul scolului al XV-lea
114 loan Drágán (iconsueverunt) trimite la un exemplu mai vechi, iar beneficiarii actelor în ambele cazuri nu sunt calificaţi nici cnezi, nici nobili. înlocuirea termenului "cnez" cu cel de "nobil" în Maramureş şi Haţeg este de pus şi în legătură cu evoluţia comunităţii nobile din aceste ţinuturi, care a adoptat treptat modelul comitatens, Maramureşul încă înainte de 1400, iar Haţegul după 1420, prin contopire treptată cu comitatul vecin al Hunedoarei. O dezvoltare puţin mai aparte a cunoscut Banatul, unde, în împrejurările specifice unui teritoriu de graniţă şi la adăpostul organizării districtuale, structurile sociale româneşti şi-au asigurat conservarea vreme mai îndelungată. Aici cnezii sunt prezenţi şi în vremea lui Iancu de Hunedoara în compunerea adunărilor obşteşti districtuale, după cum rezultă din actele emise în numele "obştii nobililor şi cnezilor" (universitas nobilium et keneziorum)21. Privilegiul din 29 august 1457 acordat "tuturor nobililor, cnezilor şi celorlalţi români" din cele opt districte bănăţene pare a fi ultima menţiune expresă a cnezilor bănăţeni ca element distinct al feudalităţii româneşti. Avem de-a face cu un caz unic de înnobilare în masă, mai exact de recunoaştere a unei realităţi specifice a districtelor româneşti22. De acum încolo, proprietarii români vor fi desemnaţi doar ca nobili, cnezii desemnând numai pe fruntaşii românilor aflaţi în diferite grade de dependenţă feudală pe domeniile cetăţilor regale, pe domeniile private sau pe "pământul crăiesc". în a doua jumătate a secolului al XV-lea, termenul etnic este tot mai rar ataşat nobililor români, pe măsura acceptării şi adaptării lor la mediul nobilimii din regatul ungar. în schimb, „român” apare tot mai frecvent sinonim cu „iobag”, iarăşi ca reflectare a unei realităţi omniprezente în partea de răsărit a regatului. Dihotomia socială specifică Transilvaniei, aceea dintre nobil şi român - având şi o componentă etnică, mai târziu naţională - care se defineşte aici în secolul al XV-lea, se va întâlni generalizat şi în Ţara Românească, cam un secol mai târziu, în formula binecunoscută boier - rumân, aici în cu trăsături strict sociale. Aceast fenomen se poate constata, de pildă, în ultimele două decenii ale secolului al XV-lea în mediul românesc al Haţegului. Această diferenţiere este elocventă, în opinia noastră, nu atât pentru fenomenul înstrăinării (maghiarizării) nobilimii româneşti, cât pentru stadiul evoluţiei feudalismului în ţinuturile cu autonomie românească. Opoziţia dintre nobil şi român, se va accentua în secolele următoare până la disjuncţie etnică, aşa cum constata 21 Cele mai binecunoscute, fiind păstrate, aparţin districtului central al Caransebeşului (Sebeş, în documente). Vezi Pesty, Szörény, III, 46, 59 ş.a. 22 Drăgan, Nobilimea, p. 224.
