Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2003-2004 (7-8. évfolyam, 1-2. szám)
Ioan Drăgan: Dispariţia cnezului proprietar a mijlocul scolului al XV-lea
Dispariţia cnezului proprietar ia mijlocul secolului al XV-lea loan Drágán Premise. în reconstituirea realităţilor istorice ale Transilvaniei medievale apelul la izvoarele documentare interne este un demers vital. Pentru istoricul român în căutarea adevărului istoric are o semnificaţie aparte modul în care se lasă descifrată mai ales realitatea românească. Aceste izvoare, la origine, în măsură covârşitoare acte cu caracter juridic, acoperă o parte importantă din realitatea pe care ne străduim să o descifrăm. Aceasta este realitatea, oficială, a emitenţilor de acte: regele, diferiţii săi dregători, locurile de adeverire, forurile orăşeneşti etc. O realitate existentă, pe care actul o consacră, sau una anticipată, pe cale de a se face, prin autoritatea actului juridic. Din aceste documente răzbate nu de puţine ori şi opinia lumii româneşti despre realităţile proprii. Aceste reprezentări ale românilor despre ei înşişi, fie şi mediate şi distorsionate în documente oficiale, sunt de cea mai mare importanţă pentru cercetător, nu numai prin raritatea lor. Am îndrăzni să afirmăm faptul că valoarea lor probatorie este mai mare decât al reprezentării oficiale, deoarece exprimă prin sursă directă o situaţie de fapt; pe când cealaltă reprezentare poate exprima o formulă adaptată, indirectă, o tendinţă oficială în legătură cu realitatea românească. Uneori cele două reprezentări, despre una şi aceeaşi realitate sunt în contradicţie vădită, exprimând o stare de conflict latent, o confruntare de mai mare amploare în timp şi spaţiu, dintre lumea românească şi regatul ungar. Realităţile româneşti din regat: instituţii, drepturi de proprietate, obiceiuri juridice etc., în măsura în care au supravieţuit, nu s-au înscris de obicei în logica şi în formulele juridice oficiale. Obligate a reflecta, echivala şi controla o realitate specifică, oficialităţile regatului şi actele emanate de ele întâmpină adesea mari dificultăţi, care se transferă apoi istoricului. Specificul lumii româneşti a dat naştere unor formule juridice oficializate, de regulă cuprinzând determinativul etnic (Valachus), prin care se încerca acoperirea unei realităţi diferite de cea oficială maghiară. Aşa, de pildă, districtus Valachorum, pentru autonomiile administrative sau „ţările” româneşti din regat, jus Valachicum, mos / consuetudo Valachorum, pentru dreptul românesc şi feluritele lui componente,^ keneziale, pentru dreptul de stăpânire de esenţă feudală al cnezimii, possessio Valachalis, pentru satul sau moşia supuse acelui drept, nobiles Valachi, pentru acea parte a nobilimii din Transilvania şi părţile ei apusene ridicată dintre cnezi etc. Apariţia, conţinutul Mediaevalia Transilvanica VII-VIII (2003-2004), nr. 1-2.
