Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Recenzii
Recenzii 223 Ana-Maria Velter, Transilvania în secolele V-XII. Interpretări istorico-politice şi economice pe baza descoperirilor monetare din bazinul carpatic, secolele V-XII. Bucureşti, Paideia, 2002, 489 p. + 7 pl. Ambiţia cărţii este “de a servi drept instrument de lucru pentru istorici” (p. 9). Autoarea este preocupată de relaţii economice, comerciale şi monetare din Transilvania în sens larg, din secolele V-XII. Trebuie să admitem că lucrul nu este puţin şi tocmai prin extensiunea cronologică naşte de la început suspiciunea unei diluări profesionale. Monedele nu au putut fi desprinse de contextele lor uzuale şi, din acest motiv, autoarea s-a implicat adânc în teme de istorie. Capitolele introductive sunt secţionate pe ceea ce ar fi trebuit să fie izvoarele numismatice şi celelalte. Ordinea lor este inversă, dar titlul celor numismatice nu a fost ales fericit, căci s-ar înţelege că “Din istoricul cercetărilor” ar fi privind totalitatea izvoarelor. Nu vom insista asupra intervalului cronologic care precede sec. IX. Recunoaştem deschis că el este foarte departe de preocupările noastre, iar observaţiile pe care le-am însăila în recenzie nu ar avea competenţa necesară. Am adăuga repede că nici nu cunoaştem pe cineva, în istoriografia românească actuală, care ar fi în măsură să ofere o judecată egală asupra acestui lung interval istoric. Desigur, misiunea de cercetare a istoricilor din România continuă să rămână, în principal, antecedentele istorice ale românilor, dar felul cum acest deziderat este multiplu exprimat aduce aminte de timpuri revolute în care totul avea alura unor vânători exclusiviste (numai vânat mare, nu şi cel mărunt ori fără blană preţioasă!). Cum vom vedea, concentrarea asupra “epocii de organizare a populaţiei autohtone din regiunea românească a bazinului Carpatic în formaţiuni de sine stătătoare”, “în condiţiile agresărilor” (p. 11) nu rămâne decât un fundal de clişeu, cu nimic îmbogăţit, în mod real, ci mereu folosit ca substitut deja desuet. Nu putem să-i imputăm autoarei lipsa unor formule mai potrivite; eventual doar absenţa unor sugestii ori formulări mai fericite; ele trebuie încă să se nască şi să se valideze de către critica istorică. Tot în categoria terminologiei va trebui să ne oprim Ia conceptul de “cucerirea patriei”, pe care îl găsim tradus din maghiarul honfoglalás. Nimeni nu poate eluda nuanţa de ilaritate produsă de o patrie care trebuia cucerită de către proprii ei “patrioţi”; este motivul pentru care ar merita să folosim alte soluţii de substituire a “patriei” printr-un arhaism, în mod sigur mai propriu (de exemplu: vatră, sălaş). Am putea însă să rămânem şi la “descălecat” care, în mod evident, nu a însoţit numai genezele Ţării Româneşti şi ale Moldovei. Dacă istoriografia maghiară constată cu nelinişte că nu are în Transilvania secolelor IX-X acelaşi lucruri ca şi în Panonnia (p. 20) este acesta un argument indirect pentru prezenţa unui “altceva” consistent? Lucrurile nu sunt deloc simple. Autoarea nu se angajează într-o astfel de discuţie - pe care odată şi odată va trebui să o purtăm - aşa cum nu au făcut-o nici colegii dumneaei care s-au mai ocupat de perioadă (E. Oberlănder- Târnoveanu şi Al. Săşianu), dar este extrem de limpede că numismatica, dacă nu dovedeşte prezenţa unei statalităţi maghiare transilvane, nici nu demonstrează vreo altă formulă de organizare căreia noi românii ne-am străduit mereu să-i ataşam nume de compromis (formaţiuni prestatale, uniuni de obşti). Este totuşi o contradicţie flagrantă între timpul numismatic “amorf’ şi prefaceri de “importanţă fundamentală” (p. 66). Acestea din urmă nu sunt decât repetate, într-o manieră şi înţelegere personală, de către autoare, pe baza unor lecturi din “constructorii” geografiei politice premaghiare (cetate la Cenad - p. 69, cetăţi pline de bogăţii acumulate din economie naturală (!) - p. 73, “obolul lui Charon” socotit greco-bizantin prin excelenţă - p. 80 - dar altă imagine despre acelaşi obicei o primim la p.
