Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Opinii
Din nou despre drumul lui Thököli peste munţi 219 singură potecă, atunci când nu avea la dispoziţie mult timp de pierdut...”128 129 Iată de ce considerăm puţin probabilă varianta traversării prin zona Crăpăturii, variantă pe care, de altfel, nu o identifică ca atare nici un izvor; aşa cum se poate remarca şi din incursiunea istoriografică, trecerea prin Crăpătură este mai mult rodul fanteziei, dezvoltată pe ignorarea unor potenţiale exagerări ale descrierilor geografice din izvoarele folosite. b2). pe la Gura Râului. Această variantă a fost susţinută de Szalay Béla, care a reconstituit un traseu ce implica traversarea Măgurii spre Râu de către călăreţi, în timp de pedestraşii au urcat spre Poiana Vlăduşca, au coborât spre Prăpăstii şi apoi au pornit spre Gura Râului şi de aici au coborât spre Zămeşti - Tohan. Şi această variantă se poate regăsi în descrierile contemporane, deci ar fi posibilă. însă singurul izvor pe care l-am identificat în argumentarea lui Szalay care ar permite reconstituirea traseului prin zona Vlăduşca este Journal...-ul din 1768. După opinia noastră, însă, descrierea nu se referă în totalitate la drumul lui Thokoli, ci la descrierea unei alte poteci. Iată textul, în prezentare analitică: “Lângă Zămeşti erau cele 3 plaiuri abrupte, Măgura, Padina Furilor şi Padina Lupului, peste care in anul 1690 a invadat Thököli cu turcii şi l-au bătut între Zămeşti şi Tohan pe generalul Heissler. Drumul trecea la Zămeşti, de-a lungul râului Râu, într-o strâmtoare cu o lungime de o oră şi 3 sferturi [=zona Prăpăstii], după aceea, spre stânga spre munţii mai mici [=zona Vlăduşca], între colibaşi răspândiţi pe toate dealurile şi în toate văile; din care regiune se putea bine găsi accesul nu prea greu dinspre Rucăr peste cele trei plaiuri sus menţionate” (sbl.n.). Aşadar, în descrierea autorului, se amestecă precizarea traseului lui Thököli (dinspre Rucăr, spre culmea Măgurii) cu descrierea unei poteci (de la Zămeşti, prin Prăpăstii, spre Vlăduşca, şi de aici spre colibaşi). Aşadar, argumentul documentar nu se susţine. Geografic vorbind, drumul parcurs de călăreţi - în reconstituirea lui Szalay - este cu mult mai scurt şi mai uşor decât cel parcurs de pedeştri... Traversarea spre Vlăduşca, apoi coborârea şi parcurgerea cheilor Râului ridică probleme de acces, ce ar putea fi mai degrabă abordabile pentru călăreţi decât pentru pedeştri. în fine, acceptând o astfel de variantă ca cea propusă de Szalay, este greu de înţeles de ce să nu se fi coborât, pe sub muntele Toancheş, spre Râu şi să se fi ocolit, absolut inutil şi îngreunând coborârea, spre Vlăduşca- Prăpăstii. Din aceste motive, opinăm că varianta ca trüpéle pedestre să se fi îndreptat spre Poiana Vlăduşca şi apoi să fi coborât prin Prăpăstii spre Gura Râului este, la rândul ei, puţin probabilă, fiind o construcţie artificială, pur teoretică. b3). pe Padina Lupului. Această variantă a fost exprimată concret de Pavel Binder, deşi argumentaţia a fost adusă şi de Szalay. Este prima şi singura variantă care apare menţionată efectiv în izvoare apropiate în timp de momentul desfăşurării evenimentelor. Paradoxal, deşi este singura variantă care este localizată toponimic, ea nu a fost acceptată de mai mulţi cercetători, ea neimpunându-se definitiv în istoriografie12 '. 128 Szalay, Thököly .... p. 141. 129 Rezachevici, op. cit., passim Este ultima lucrare despre bătălia de la Zărneşti şi autorul respinge această variantă de reconstituire.
