Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Opinii
Din nou despre drumul lui Thököli peste munţi 215 a) . O primă variantă a plecat de la cronica lui Cserei. Preluând informaţia conform căreia traversarea s-a făcut în trei zile, precum şi cea a descrierii drumului, au fost făcute mai multe încercări de reconstituire, toate având în esenţă acelaşi traseu: Bran - valea Dâmboviţei - Tămaş - Zărneşti. Primul care a avansat ideea - încercând să explice şi toponimia zonei Tămaşului - este Bartolomeu Baiulescu (1858); apoi, cu o argumentare ştiinţifică, a fost urmat de Szádeczky Lajos (1898) şi de Constantin Rezachevici (1989). b) . Alte izvoare afirmă explicit sau lasă să se înţeleagă că traversarea s-a făcut, după caz, undeva în intervalul 20-21 august (în ziua de 20 august, noaptea de 20/21 august sau 21 august dimineaţa). Deci, traversarea s-ar fi realizat într-o singură zi. în măsura în care acceptăm acest fapt, rezultă că traversarea s-a făcut pe un plai în apropiere de Bran: oricât de rapid s-ar fi deplasat, o armată de mii de oameni nu ar fi putut parcurge într-o singură zi varianta ocolirii Pietrei Craiului, prin valea Dâmboviţei. Aici există trei variante care au fost amintite în izvoare sau în istoriografie: bl), prin Crăpătura Pietrei Craiului, b2). pe la Gura Râului şi b3). pe Padina Lupului şi pe Măgura, în general. Din analiza surselor, considerăm că varianta a) are o serie de puncte slabe, care, după opinia noastră, fac ca varianta pe valea Dâmboviţei să nu fie credibilă, în primul rând, utilizarea toponimelor în reconstituire nu ni se pare a fi infailibilă, mai ales din punct de vedere metodologic, fără coroborarea informaţiilor cu alte surse. Aşa cum s-a mai arătat, au existat şi alte invazii în Ţara Bârsei, posibil prin acele locuri, care ar fi putut “marca” teritoriul cu toponimele referitoare la turci. Spre exemplu, au fost susţinute ca posibile “,surse” invaziile din 1421106 şi 1683107. O argumentare corectă ştiinţific ar fi trebuit, după opinia noastră, să demonstreze că aceste toponime nu existau înainte de 1690 şi au apărut ulterior. Folosind logica autorilor citaţi, care susţin această variantă de reconstituire, se ridică întrebarea de ce nu ar putea fi folosit toponimul Padina Tătarilor108 drept dovadă a coborârii tătarilor peste culmea Măgurii. Apoi, în condiţiile în care armata nu era compusă doar din turci, de ce să fi fost reţinuţi doar aceştia pentru denumirea unor elemente geografice? Acest ultim argument a fost remarcat şi de Szalay: “apare uimitor de lipsit de logică din partea ţăranilor români, ca în amintirea atât de celebrei invazii să nu boteze nici văile, nici drumurile cu numele lui Thököli”109. în acest sens, o posibilă explicaţie ar fi aceea că locurile aveau deja propriile lor denumiri; desigur, în lipsa unor argumente istorice, afirmaţia rămâne o simplă ipoteză de lucru. Tot referitor la toponimie, se cuvine analizat şi argumentul adus de C. Rezachevici referitor la toponimul La Morminte. în primul rând, nu putem fi siguri că el este legat de evenimentele din 21 august 1690, aşa cum se afirmă110. Această 106 1. Ionescu-Dunăreanu, Piatra Craiului, Buc., Edit. Sport-Turism, 1986, p. 72-73. 107 Arhiva Bisericii Negre Braşov, ms. Tq 170, p. 318 v°. Vezi mai sus şi nota 25. 108 Situată Lângă Padina Lupului, pe culmea Măgurii; apare astfel pe harta lui Stefan Luchsenstein (1762). ln,) Szalay, Thököly..., p. 130. 110 Rezachevici, op. cit., p. 177.
