Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Opinii
Din nou despre drumul lui Thököli peste munţi 207 anevoie de străbătut, însă mai sigur şi secret şi de care nimeni nu ar fi crezut că poate trece pe acolo o trupă războinică din România (sic!)... Şi planul lui nu-1 descoperi nimănui decât hinărarilor [generalilor] turci, când mai şi tăie drumul din România pe la Târgovişte şi astfel pe Dâmboviţa în sus, prin Cornul Pietrei Craiului - Tămaş - ce se hotărăşte cu România (sic!) şi taie drept suindu-1 cât pe genunchi, cât tare zăbovind până în fruntea lui sus: având şi nişte lunci frumoase, care de la popasele turceşti pe aceste locuri până azi le-au rămas numele Luncile Turcilor, cum şi Masa Hinărarilor. Când cobora acest munte devale, lesne (?) au legat de coadele calilor...; încă de acest loc nu s-au temut nimic, nici ca şi putea cugeta cineva de a trece o armată mare... far’ de o dată, într-o zi la amiază că în 21 august, pe când ne aflam laolaltă cu generalul şi cu Teleki în stâncile de piatră ale Branului strâmt, de unde am şi văzut cum cobora armata, doi câte doi luând drumul către Zămeşti, a căror avanposturi s-au răspuns de o trupă a lui Heissler...”36. La 1859, Dionisie Fotino prezenta şi el trecerea munţilor: “Peste puţin timp au venit seraskierul Funduk Paşa şi Kuciuc, hanul Crâmului şi au tăbărât la satul Potlogi. Acolo s-au întrunit şi groful Tekeli, apostatul Ungariei, care avea câtăva oştire compusă din unguri dezertori. Aceştia, conduşi de oamenii lui Constantin vodă, au trecut tară de zgomot cu oştile lor în Transilvania, prin munţii Rucărului... Iar Constantin vodă, carele din vârful munţilor se uita la câmpul războiului, văzând că turcii au învins, s-a coborât şi mai întâi au căutat corpul lui Bălăceanu”56 57 58. Se poate constata că, foarte probabil, sursa de documentare a constituit-o Cronica muntenească anonimă. La 1861, Zilahy Károly precizează următorul traseu: “Thököli, peste versantul abrupt al muntelui de graniţă (aşa greşit18) numit Padina Lupului, a coborât, cu dibăcie şi curaj, la Zămeşti”59. La 1869, George Bariţ publică la rândul său, o traducere comentată a cronicii lui Cserei Mihály: “Emeric Thököli însă fiind şi el ostaş învăţat şi păţit, nu era nebun, ca să intre pe locuri aşa strâmte; deci el... dispuse cercetarea în secret a căilor muntene, iar pe voievodul Munteniei (pe care nu îl iubea) îl lăsă acilea cu oastea sa şi cu o parte de turci, poruncindu-le ca, până la reîntoarcerea sa, să întreţină neîncetat bătaia... După aceasta el îşi trecu oastea până în cea de-a treia zi peste locuri şi pe căi atât de sălbatice şi prin răpezişuri de munţi, pe unde niciodată n-a trecut vreun călăreţ şi doară nici pedestru”60. 56 V. Oltean, Lupta de la Zărneşti în o cronică transilvană inedită, în Astra, (1988), nr. 12, p. 7 (ani actualizat ortografia textului în acest citat). 57 D. Fotino, Istoria generală a Daciei, II, Buc., 1859, p. 136. 58 Nota lui Szalay B., la textul lui Zilahy. Această precizare a lui Szalay este însă greşită, deoarece graniţa păzită în zona Branului se afla, până la 1840, de-a lungul Măgurii, deci Padina Lupului se afla pe graniţă (vezi, pentru evoluţia graniţei în zona Branului, B.-F. Popovici, Consideraţii privind graniţa şi rolul acesteia în dezvoltarea Branului de Sus, în Gumidava, XXII-XXIV (1998-2000), p. 467-474. 59 Zilahy K., Az erdélyi nemzeti fejedelmek életirata. 1861, p. 77, apud Szalay, Thököli..., p. 136. 60 G. Bariţ, Din cronica lui Michaliu Cserei (1661-1711), în Transilvania, II (1869) nr. 11, p. 123 (am actualizat ortografia textului în acest citat). Autorul precizează într-o notă, în acelaşi Ioc: “Noi cunoaştem din experienţa de toate zilele locul şi regiunea pe unde s-a strecurat atunci Thököli în ţară. Aceste locuri sunt foarte umblate de românii noştri, ce e drept, numai pedestru şi călare, însă anume vara, fără nici un pericol de viaţă“.
