Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
Aspecte ale politicii confesionale a Principatului calvin faţă de români 159 aşa fel ca la numirea protopopilor din Ţara Făgăraşului, în timpul vizitaţiilor canonice şi în rezolvarea treburilor bisericeşti să procedeze în consens cu dregătorii noştri din Făgăraş. Acelaşi drept l-am conferit şi noi episcopului Ilie lorest, dar el nu a respectat mărinimia noastră şi nu s-a comportat conform funcţiei sale, ba încălcând anumite legi a ajuns chiar şi la închisoare, de unde a fost eliberat doar condiţionat şi a fugit din ţară. Din respect pentru libertatea acestui ţinut şi din alte motive, nevoind să-l subordonăm acum altui episcop, l-am aşezat pe preotul Ştefan din Berivoi ca protopop suprem al tuturor preoţilor din Ţara Făgăraşului, astfel ca în înţelegere cu dregătorii noştri să-i poată vizita pe protopopi, pe preoţi şi pe ceilalţi locuitori şi, conform legilor ţinutului şi constituţiei ţării, să- i pedepsească pe cei neascultători, să adune veniturile obişnuite, dar să nu se amestece în nici un fel de treburi contra legilor şi libertăţilor ţinutului şi ale ţării şi îndeosebi contra legilor lui Dumnezeu, cu preoţii maghiari să colaboreze bine, pe oameni să-i înveţe în limba lor valahă Catehismul şi Biblia, să pedepsească păcatul şi greşeala şi să se comporte el însuşi aşa cum cere legea lui Dumnezeu, constituţia ţării şi libertatea ţinutului. Şi în modul şi condiţiile scrise mai sus l-am întărit şi aşezat atât cât ne va fi pe plac. Poruncim deci milostiv căpitanului loan Kemény, judelui curţii şi celorlalţi dregători credincioşi ca preotul Ştefan să fie instalat imediat în funcţia de protopop suprem, în modul şi sub condiţiile amintite, şi să i se acorde întregul sprijin şi totala ocrotire, pentru a-şi îndeplini dregătoria fără scăderi. IV. 1647 iulie 7, Cluj. Principele Gheorghe Rákóczi I îl confirmă în funcţia de protopop pe Popa Neacşu din Alba lulia. Ediţii: Juhász István, A reformáció az érdélyi románok között, Kolozsvár, 1940, p. 255-256. Reproducere: după copia contemporană a diplomei confirmaţionale destinate Popii Neacşu din Alba lulia, păstrată la Arhivele Naţionale Maghiare, Libri Regii, voi. XXII, f. 43v-44r. Confirmatio Pastorum Valachicorum infranotatorum super Senioratu. Videlicet Popae Naxul, Laurenty Lepki, Philippi Pap, Todinka Pap, Simon Popa140. Georgius Rákóczi etc. Fidelibus nostris spectabilibus, magnificis, generosis, egregiis et nobilibus comitibus, vice comitibus, judicibus, vice judicibusque nobilium ac juratis assessoribus, toti denique universitati dominorum, magnatum et nobilium, circumspectis item ac providis judicibus ac juratis ac universis incolis et jnhabitatoribus quarumcunque villarum et possessionum, nec non honoratis omnibus et singulis pastoribus et ministris ecclesiarum possessionum Valachalium comitatus Albensis Transsilvaniae, modernis scilicet et futuris quoque pro tempore constituendis, cunctis etiam alys cuiuscunque status, conditionis, gradus, ordinis, honoris, officy, dignitatis, praeeminentiae et functionis hominibus, quorum interest seu intererit, praesentes litteras nostras visuris, lecturis, vel legi audituris, nobis dilectis salutem et gratiam nostram. Fejervarat lako Popa Naxul kegyelmetek varmegyéjében levő falvaknak, úgy mint Mihalcz, Lupul, Rosia, Springh, Koncza, két Varda141, Tiburt hataraiban es Tombaffalvabanis egynéhány faluknak esperestye talalvan megh bennünket, alazatos kenyergese áltál adgya értésünkre, hogy mar tizenkét esztendőben járván a miulta azon faluk esperestsegenek tisztit viseli, mint hogy abbeli hivatallyarul megh eddigh czak az vladikatol volt levele, gyakorta interturballya tisztiben, el szaggatván egymastul az falukat az regi szokás ellen. Bizonyossan informaltatunk azért beczulletes 140 Titlul a fost scris iniţial pe pagina anterioară, renunţându-se apoi la el. îl reproduc deoarece conţine informaţii suplimentare: “Confirmationales et Visitatoriae super senioratu Valachorum Pastorum seniorum officii fungentium Popa Naxul Feiervari, Keresteleken Loki Lőrincz, Losadiban Philip Pap, Diomalyon Miklós Pap, Felseő Peterden Todinka Pap”. Ín traducere aproximativă, acest titlu anunţa o serie de confirmări în vederea exercitării atribuţiilor protopopiate şi a organizării vizitaţiilor canonice pentru Popa Neacşu din Alba lulia, Löki Lőrincz din Criştelec, Filip Dan din Jeledinţi, Nicolae Pop din Geomal, Todinca Pop din Petridul de Sus. 141 La Juhász I. Kutvárda, localitate inexistentă, fiind vorba de fapt de cele două Oarde, de Sus şi de Jos.