Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
Aspecte ale politicii confesionale a Principatului calvin faţă de români 149 evanghelizării primare, utilizarea limbii române în cult - impusă prin programul de ealvinizare - dovedindu-se în scurtă vreme o armă eficace în mâinile ortodoxiei însăşi. Contactul direct cu textul sacru şi, atât cât s-a putut, cu raţionalismul instrucţiei protestante au făcut posibilă prima ieşire în scenă a intelectualului român ardelean, tributar metodei şi modului de expunere protestant, dar exprimând un crez contrar, cel ortodox, asumat cu responsabilitate. Agent incontestabil al Reformei, reforma pe care a promovat-o avea însă menirea de a scoate din letargie Biserica şi neamul, cu scopul de a le aşeza alături de cele mai evoluate naţiuni ale creştinătăţii. Păstrarea nu doar a ritului, ci şi a raporturilor cu Ortodoxia134 reprezintă garanţia că Biserica ardeleană profesa un crez nealterat în mod voit, conştient, în ciuda prescripţiilor programului calvinizator, raporturile sale de subordonare faţă de Biserica Reformată maghiară ajungând în timp să suplinească neplăcerile determinate de statutul de confesiune tolerată pe care îl avea în Transilvania credinţa românilor. Tezaurul cultural pus în circulaţie, implicarea laicilor în viaţa Bisericii, disciplinarea clerului şi a credincioşilor şi însuşirea unui comportament care, prin reiterarea sa frecventă, a generat coerenţă în funcţionarea ansamblului, toate sunt roade ale dialogului cu Reforma protestantă şi, în acelaşi timp, elemente constitutive ale unei fizionomii care detaşează net Biserica românească din Transilvania de celelalte Biserici ortodoxe, probând “reformarea” sa, modernizarea în fapt şi asumarea conştientă a responsabilităţilor. între calitatea lor de scopuri precis formulate în programul de ealvinizare şi aceea de atribute ale ortodoxiei transilvane se află aportul creator al clerului românesc ardelean. în aceste condiţii, putem deci conchide că în secolul XVII în Biserica românească ardeleană a funcţionat o convieţuire a riturilor, iar utilizarea Catehismului a facilitat pătrunderea măcar a unor frânturi de dogme străine ortodoxiei. Hotărâtor a fost însă impulsul spre organizare şi transformare a clerului într-o elită conştientă şi cu adevărat reprezentativă. Soboarele generale întrunite anual, discutarea problemelor preoţimii, dar şi ale credincioşilor, în soboarele protopopiale, diplomele privilegiale acordate clerului prin bunăvoinţa princiară au creat cadrul propice conturării pe de o parte a convingerii că Biserica este principala responsabilă pentru propăşirea neamului, iar pe de altă parte a conştientizării situaţiei umilitoare în care se afla el. Astfel, chiar dacă nu a intermediat afişarea primului program politic românesc, acest rol revenindu-i Bisericii Romano-Catolice, Reforma protestantă a oferit şi românilor ardeleni prima lecţie de naţionalism modern. 134 Prin hirotonirea arhiereilor bălgrădeni în Ţara Românească, prin vizitele în Moldova şi Rusia, prin donaţiile de carte făcute bisericilor ardelene de către domnii şi arhiereii din spaţiul extracarpatic etc.
