Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
136 A na Dum i trän încercat pe de o parte calvinizarea Bisericii, pe de alta aducerea acestei instituţii la o fizionomie cât mai conformă cu preceptele Reformei protestante au constat în subordonarea sa “ab orthodoxo Hungaricalium ecclesiarum Superintendente"’82, această poziţie transformând-o de jure într-un vicariat pentru români al Bisericii Reformate maghiare, precum şi în restrângerea temporară-a jurisdicţiei asupra acelora dintre părţile componente care acceptau să fie mai îndeaproape controlate de superintendentul maghiar. Acest proces a cunoscut două faze: mai întâi a fost extinsă jurisdicţia episcopatului bălgrădean asupra întregului spaţiu controlat politic de principii ardeleni, atitudine care a condus la dispariţia temporară a ierarhiilor paralele, fapt care a împiedicat funcţionarea canonică a instituţiei sinodale, dar a contribuit semnificativ la conturarea conceptului de mitropolie a Transilvaniei; în cea de-a doua fază această uriaşă jurisdicţie a fost tot temporar fragmentată, în măsura în care au existat candidaţi la statutul episcopal dispuşi la o colaborare mai strânsă cu calvinismul (Mihail Molodeţ, Popa Savul, Daniil Panonianul), sau au fost extrase de sub jurisdicţia vlădicăi bălgrădean şi supuse superintendentului maghiar o serie de comunităţi sau protopopiate, control care s-a exercitat şi el de asemenea temporar. Reformarea episcopatului s-a concentrat asupra subordonării sale faţă de sinodul format din preoţi şi protopopi, această instituţie deţinând dreptul de a-i alege83, supraveghea şi chiar destitui pe arhierei84. Modelul urmat îndeaproape- a fost cel al Bisericii maghiare, pentru care însuşi superintendentul Geleji Katona 82 Primul vlădică ardelean care a fost subordonat episcopului maghiar a fost Ghenadie Bradi, pe care fie principele Gabriel Bethlen, fie urmaşul său Gheorghe Rákóczi 1 l-a aşezat sub supravegherea superintendentului Keserűi Dajka János, respectiv a lui Geleji Katona István. Primul document cunoscut referitor Ia această obligaţie datează din 9 aprilie 1638; pentru versiunea sa în limba latină vezi I. Lupaş, op. cit., p. 194-198, iar pentru versiunea în limba română S. Micu, op. cit., p. 231- 232. Variantele ulteriorare ale programului reformator au prevăzut toate obligaţia întâistătătorului Bisericii româneşti “să asculte de episcopul ortodox maghiar, să se informeze de la el şi afară de acestea, dacă ar fi dojenit pentru vreun lucru necuviincios sau pentru săvârşirea vreunui abuz, să se supună”, punctul 24 al proiectului din 22 septembrie 1640,1. Lupaş, op. cit., p. 209; în acelaşi sens a fost redactat punctul 15, detaliat din 1669 în punctul 19 al programului reformator impus tuturor vlădicilor până la Atanasie Anghel; pentru Gheorghe de Putivlia un conţinut identic aveau punctele 9 şi 13 — vezi Anexele II, XI şi XIV. 83 Articolul 7 al Dietei întrunite Ia Turda între 21-24 octombrie 1579 permitea preoţilor valahi “să aleagă liber dintre ei pe acela pe care-1 voiesc ca episcop, întrucât episcopul anterior a murit, iar pe cel ales să îl confirme şi măria ta”, Szilágyi S., op. cit., III, p. 144. Această prevedere a fost inclusă în constituţiile statului, noua sa formă de redactare luând însă în considerare evenimentele petrecute între timp şi lăsând astfel loc pentru eventualele intervenţii în spirit calvinizant. Confirmarea candidatului urma să fie făcută numai “dacă principii îl socotesc a fi demn” şi “potrivit condiţiilor şi modurilor atît al fidelităţii faţă de principe cît şi a binelui ţării şi pentru alte cauze necesare”, partea I, titlul 8, articolul I; text similar în Compilatae Constitutiones, partea I, titlul I, articolele 9-10. Această prevedere constituţională a ajuns să fie receptată în mediul românesc ca un important privilegiu, abaterile de la el fiind prompt semnalate, şi chiar dacă solicitările clerului românesc nu au primit întotdeauna rezolvare favorabilă, atitudinea sa defensivă îşi păstrează importanţa, ea constituind în fapt singura formă de promovare a unui interes în primă instanţă românesc. 84 Sunt cunoscute documentar cazurile vlădicilor Ilie Iorest, Gheorghe de Putivlia Sava Brancovici şi al grecului loasaf.
