Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
Aspecte ale politicii confesionale a Principatului calvin faţă de români 131 A existat chiar şi o firavă polemică între înseşi graniţele Transilvaniei. Paralel cu elaborarea de către superintendentul Geleji Katona István a programului de reformare a Bisericii româneşti şi cu tipărirea primei ediţii a Catehismului calvin un ierarh român alcătuia Spunerea legiei creştineşti cu răspunsM, păstrată fragmentar într-un sbornic copiat de Mihai Românul în primii ani ai deceniului cinci al secolului XVII* 64 65. Adresată poporului “drept credincios”, scrierea se prezintă sub forma unui catehism, textul fiind organizat în formă de dialog între “Hristiian” şi “Liuter”. Utilizarea acestui din urmă termen cu sensul generic de “protestant” poate fi luată ca argument în încercarea de depistare a autorului în persoana mitropolitului Ilie Iorest66, recomandat ţarului de arhiereii Moldovei ca martir împreună cu “o mulţime de preoţi creştini nu pentru altă vină decât pentru credinţa creştină”, “popa cel mare al craiului, anume Gheorghe Ciulai, care se află în eresul luteran, în care sunt şi craiul şi toţi ungurii [...] voind să-i convertească la luteranism”67. Rămâne totuşi ciudată utilizarea cu un asemenea sens a termenului în epocă, mai ales că autorul Spunerii îi cunoştea şi pe “sâmbotaşi” şi trebuie să fi avut cunoştinţă şi de specificul confesional al saşilor. Oricum, textul are o importanţă covârşitoare pentru istoria relaţiilor interecleziale româno-maghiare, iar dacă autorul său este însuşi mitropolitul Iorest, prin protestul adresat principelui că “nu ne lăsaţ să ţinem cum am apucat dintîiu de la sfinţii apostoli” el plasează desfăşurarea dialogului între ortodoxia românească şi calvinismul maghiar la cel mai înalt nivel ierarhic, realizând astfel un echilibru între pretenţiile prozelitismului şi poziţia defensivă a celor pe care îi viza. ed. N. Sabău, Cluj-Napoca, 1996, p. 133, însemnări care certifică însă că “Această sfîntă carte o a cumpărat sfintei beseareci craiul Io Apafi Mihail i G(o)sp(o)djea ego Ana Boromisa să le fie pomeană din fii în fii [...]”, F. Dudaş, op. cit., p. 132; însemnarea scrisă la 1651 de vlădica Maramureşului, Mihail Molodeţ - om de încredere al superintendentului Geleji —, despre achiziţionarea aceleiaşi Cazanii pentru biserica din Vişeu de Mijloc, ibidem, p. 81); însemnarea din 1646 scrisă de mitropolitul Simion Ştefan menţionând achiziţionarea Evangheliei învăţătoare (Dealu, 1644) de către “jupînul Ştefan den Bălgrad [... pentru] besearica ounde iaste hramul Sta Troiţă cea den jos să fie de slujba svintei besearecii şi dirept spasenia lui şi dirept pomană [... pentru rudele răposate] în zilele Mitropolitului Ştefan şi protopop Neacşul ot Bălgrad [...]”, Eva Mârza - Doina Dreghiciu, Cartea românească veche în judeţul Alba. Secolele XVI-XVII. Catalog, Alba Iulia, 1989. p. 33; acelaşi protopop Neacşu care la 7 iulie 1647 va cere diplomă de confirmare în funcţie de la principe, acceptând astfel şi programul reformator (vezi Anexa IV), ceea ce nu a însemnat însă şi repudierea donaţiei menţionate; copierea la 1658 a Vieţii sfinţilor de către Mihai Românul din Topa de Sus, deşi programul reformator se pronunţa împotriva cultului acestora şi, nu în ultimul rând, Cazania copiată la 1682 de Popa Pătru din Tinăud, sat aflat pe domeniul fostului domn muntean Constantin Şerban, unde acesta clădise o biserică de piatră la 1658-1659, manuscris în cuprinsul căruia ne întâmpină titlul: “Despre Unguri că hulesc trupul D(o)mnului, Sf(â)nta cuminecătură [...]”, G. Giuglea, Cazania protopopului Popa Pătru din Tinăud (Bihor). Manuscris, în Dacoromania, an I, 1920-1921, p. 357. 64 Pentru analiza textului său vezi Al. Mareş. Un text polemic românesc din prima jumătate a secolului al XVU-lea, în Limba Pomană, XX (1971) nr. 6. p. 589-604. 65 F. Dudaş, Manuscrisele româneşti medievale din Crişana, Timişoara, 1986, p. 33. 66 Cf. Al. Mareş, op. cit., p. 600. 67 Act datat Suceava, 2 iunie 1645, la S. Dragomir, Contribuţii privitoare la relaţiile bisericii româneşti cu Rusia in veacul XVII, în Analele Academiei Române. Memoriile Secţiunii Istorice, seria a Il-a, XXXIV (1911-1912), p. 1170; 1. Lupaş, op. cit., p. 230.
