Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
128 Ana Dumitran făcut “numai în numele lui Dumnezeu, nu şi al oamenilor sfinţi şi al altor animale create”), precum “şi alte superstiţii rămase de la papistaşi [...] de care nu s-au servit creştinii în timpul apostolilor” - în realitate credinţe şi practici specifice ritualului Bisericii răsăritene50. în varianta finală a programului reformator, cea care a fost dată spre observare vlădicăi prin actul din 10 octombrie 164351,-precum şi în diplomele de confirmare ale protopopilor52, doaf ultimele au mai fost avute în vedere, dar această atitudine este integrabilă celei de-a doua direcţii de acţiune a prozelitismului calvin, aceea a ritualului. Mulţimea superstiţiilor şi necesitatea înlăturării lor sunt invocate şi în diploma de numire a lui Gheorghe de Putivlia emisă la Sibiu în 5 februarie 1660 de principele Acaţiu Barcsai, prilej cu care programul reformator a fost probabil rearticulat, în lipsa “formularului standard” datând din 164353. Locul credinţelor deşarte trebuia luat de “adevărata învăţătură creştină”, principalii răspunzători pentru inocularea ei devenind preoţii, iar calea cea mai la îndemână predica. Menţiuni în acest sens există în toate variantele programului reformator cuprinse în diplomele de confirmare în funcţiile sacerdotale, indiferent de nivelul lor ierarhic. De asemenea, erau puse în circulaţie încă din secolul al XVI-lea două culegeri de predici, Tâlcul Evangheliilor (1567-1568), cu un conţinut integral protestant, şi Evanghelie cu învăţătură (1580-1581) - a cărei versiune românească a fost epurată, sub impactul Reformei, de textele vădit antiprotestante conţinute de originalul slavon după care s-a făcut traducerea. Aceasta din urmă, într-o variantă şi mai restrânsă, a fost reeditată la 1641. Eliminarea din cuprinsul său a cazaniilor ce urmau să fie citite în sărbătorile dedicate sfinţilor, plasează noua ediţie într-o poziţie distinctă în comparaţie cu literatura similară tipărită spre sfârşitul secolului al XVlI-lea, la 1641 fiind vorba de o intervenţie externă manifestă aplicată asupra unei cărţi de învăţătură ortodoxă, fapt care dovedeşte abila diplomaţie atât a promotorilor prozelitismului cât şi a partenerilor lor de dialog. Pentru ca puritatea doctrinară să nu aibă de suferit, în primul său proiect reformator superintendentul Geleji a prevăzut ca viitorul vlădică “să tipărească catehismul tradus în româneşte şi să dispună să-l înveţe copiii şi fetiţele în ore anume precizate”54. în varianta finală se menţiona că, între timp, catehismul fusese tipărit55. La 1657, conform statutelor şcolii româneşti înfiinţate la Făgăraş de principesa Susana Lórántfi, acesta devenea manualul de bază după care avea să fie 50 Ibidem, p. 207-208. 51 Vezi Anexa II. 52 Vezi Anexele I1I-VI. 53 Vezi Anexa XI. 54 Proiectul din 22 septembrie 1640,1. Lupaş, op. cit., p. 207. 55 Sunt cunoscute trei ediţii ale catehismului calvin, tipărite la Alba lulia în 1642. Pentru datarea corectă vezi Eva Mârza, Din istoria tiparului românesc. Tipografia de la Alba lulia. 1577-1702, Sibiu, 1998, p. 32; 1648 şi 1656. Doar prima şi a treia au însă legătură cu subiectul în discuţie, fiind explicit destinate reformării Bisericii Ortodoxe din Transilvania. Catehismul de la 1648, după cum probează folosirea grafiei latine, a fost tipărit pentru uzul unor comunităţi româneşti deja reformate.
