Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
120 Ana Dumi trän dintre care trei sunt reeditări, oricum acest gen de literatură religioasă fiind insuficient pentru a putea fundamenta şi consolida singur o nouă identitate confesională, categoric ataşată Reformei protestante; învăţarea Catehismului şi a rugăciunilor e posibil să fi fost încercată, iar în unele locuri să fi fost chiar urmărită cu asiduitate, dar la nivelul întregii Transilvanii acest fenomen a dat puţine roade, dovedindu-se astfel destul de restrâns, atât din cauza ineficienţei clerului, propria pregătire a acestuia lăsând mult de dorit, cât şi datorită imobilismului spiritual care a continuat să caracterizeze societatea românească atâta vreme cât nu au fost activaţi şi ceilalţi factori de aculturaţie. La fel ca şi în secolul XVI, cea mai viabilă dintre solicitările Reformei s-a dovedit a fi şi de data aceasta introducerea limbii române în cult. Desigur, acest deziderat a mai necesitat încă un timp îndelungat până să se definitiveze, el fiind de altfel în dependenţă de efortul de traducere şi tipărire a cărţilor de cult. Este posibil ca procesul de înlocuire a slavonei să nu fi fost încheiat nici la sfârşitul secolului al XVII-lea24, dar ataşamentul faţă de limba română probat de actele de unire cu Biserica Romano-Catolică dovedeşte perenitatea mesajului Reformei protestante care, împreună cu tiparul, au reprezentat factorii majori ce au hotărât, pentru Biserica românească transilvană, triumful limbii române asupra celei slavone cu aproape un secol şi jumătate mai devreme decât s-a întâmplat în spaţiul extracarpatic, incomparabil mai puţin afectat de pretenţii prozelite. Constituind, ca finalitate, un proiect de convertire la Calvinism, programul reformator al superintendentului Keserűi Dajka János se dovedeşte a fi, prin conotaţiile sale culturale, cel puţin ca intenţie, un adevărat program de modernizare, de scoatere din inerţie şi superstiţie a unei mase cu siguranţă ignorante şi aflată, ca şi comportament, la limita profesării adevăratelor valori creştine. Era însă un proiect mult prea ambiţios pentru secolul al XVII-lea şi, practic, imposibil de susţinut din punct de vedere material. Cea de-a doua şi cea mai complexă dintre variantele programului de atragere la Calvinism, care cuprinde şi cele mai multe elemente inspirate din practicile şi credinţele acestei confesiuni, a rămas probabil doar la stadiul de proiect. Cel puţin spre această concluzie ne conduce evoluţia păstoririi lui Ilie Iorest, cel căruia i-a fost impusă, în cazul în care s-a optat, în 1640, pentru versiunea cunoscută din corespondenţa superintendentului Geleji şi nu s-a trecut direct la formulările cuprinse în actul de confirmare a succesorului său, datat 10 octombrie 1643. Desigur, această efemeră existenţă nu o face mai puţin importantă, atât ca intenţie cât şi pentru că o mare parte a punctelor sale a fost preluată de cele trei proiecte care i-au succedat, în special cele referitoare la modul de administrare a Tainelor şi la anumite forme de comportament religios ce contrastau prea strident cu spiritul raţional şi sobrietatea caracteristice Bisericii calvine. Aplicarea lor ar fi presupus pentru Biserica românească, alături de utilizarea limbii române în cult, şi 24 Pentru continuarea utilizării textelor slavone vezi în special F. Dudaş, Memoria vechilor căr(i româneşti. Însemnări de demult, Oradea, 1990, p. 82, 121, 134, 136, 137, 150, şi T. Bojan, Manuscrisele slavone din Biblioteca filialei Cluj-Napoca a Academiei R. S. România, Cluj-Napoca, 1987.
