Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
100 Ileana Biirnichioiu de patronat asupra bisericilor, dar la modul general, fără ca acestea să fie numite16. Aşadar, mai mult decât că existau deja biserici pe domeniul primit, ajunse astfel sub patronajul său, documentul nu ne transmite. După anul 1456, nu avem decât menţiuni despre treceri ale aşezării de la un posesor la altul, posesori care în general şi-au avut reşedinţele în cu totul alte locuri decât în comitatul Hunedoarei. Deşi nu pot fi creionate cu prea multă fidelitate, aceste schimbări par să se constituie în condiţii prea puţin favorabile fondării unui lăcaş de cult. Domeniul Devei rămâne Elisabetei Szilágyi, după care ajunge la viitorul rege Matia17. La 1491, când avem din nou lista aşezărilor, Şoimuşul cu pertinenţele sale nu mai apare18, pentru că fusese donat sau zălogit de mai multe ori, separat. Din acest răstimp, am reţinut două situaţii. In anul 1459, când este zălogit, la instalarea lui Ştefan de Hidrifaia şi Mihail Zekel, pentru Bârsău au existat obiecţii, dar fără să se ştie cine le-a formulat. Informaţia poate fi corelată cu alta din 1465, când Matia a donat Şoimuşul lui loan Ungur de Nădăştia şi când printre moşii era inclusă doar o jumătate a Bârsăului19 20. Am fi tentaţi să credem că cei care s-au împotrivit au fost cnezi sau nobili locali, dar nici despre existenţa lor nu sunt date. Istoriografia ne furnizează numele unui personaj cu titlu nobiliar de Berekzow, dar faptul nu-i certifică originea hunedoreană. Este vorba despre unul dintre familiarii lui loan de Hunedoara, Petru, fiul lui Iacob de Berekzow, recompensat la 1448 cu o diploma armalis10, cunoscut şi ca avocat al conventului din Cluj-Mănăştur (1458) ori ca sigillator al cămării de sare din Turda (1472)21. Particula de nobilitate, ca şi numele celor mai apropiate rude ale diacului Petru, din care sunt semnalaţi, Iacob (tatăl), Ursula (soţia) şi Torna (fiul), fac mai degrabă trimitere la o localitate eponimă din Banat şi la nobilii ei22. Donaţia din anul 1465 a fost confirmată şi în 1479, la acordarea unor posesiuni din comitatul Hunedoarei prin care regele Matia şi-a acoperit o datorie de 12000 de florini faţă de magnatul loan Ungur23. Bârsăul rămâne în acelaşi patrimoniu, fiind ulterior moştenit de fiul său, loan II Ungur24, care-l păstrează până la moarte. Situaţia se complică după 1506 datorită pretenţiilor de moştenire manifestate în lipsa urmaşilor pe linie masculină de către loan Arca din Densuş, Mihail de Zob - cu care cel dintâi loan Ungur încheiase un act de înfrăţire încă din 1473, reînnoit şi de fiul său - şi soţia cu fiica celui decedat25. Pentru un scurt timp - anul 1506 - loan Arca din Densuş a reuşit să intre în stăpânirea unora dintre 16 I. Drăgan, op. cit., p. 186. 17 Csánki D., Magyarország történelmi földrajza a Hunyadiak korában, V, Bp., 1913, p. 64-66. 18 A. Răduţiu, op. cit., p. 67. 19 Csánki D., op. cit., p. 65. 20 A. A. Rusu, Documente inedite privitoare la comitatul Hunedoara în secolul al XV-lea, în Sargetia, XV (1981), p. 92-99; I. Drăgan. op. cit., p. 286. 21 Ibidem. 22 Borovszky S., Temes vármegye, Bp., f. a., p. 228-229; C. Suciu, Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, I, Buc., 1967, p. 72. 231. Drăgan. op. cit., p. 149, 396. 24 în 1502 apare tot alături de Şoimuş: Jakó Zs., A kolozsmonostori konvent jegyzőkönyvei, 11 (1485- 1556), Bp., 1990, nr. 3364. 25 Csánki D., op. cit., p. 64-65; I. Drăgan, op. cit., p. 396.
